La Sepsi lăudat, să nu te duci cu sacul! Echipa lui Bergodi și-a anulat avantajul din tur și s-a calificat la loteria penalty-urilor

Cine a crezut că va avea parte de un regal la Ljublijana sau că Sepsi va fi atât de naivă, încât să practice fotbalul-șampanie și să riște, astfel, calificarea, s-a cam păcălit.

S-o fi românizat și Cristiano Bergodi de atâția ani pe aici, pe la noi. Dar nu într-atât încât să-și piardă din origini. Sigur că un argentinian de origini spaniole, naturalizat francez, a inventat catenaccio, dar Helenio Herrera a avut material didactic din Italia.

Bergodi a avut un plan. Și o repriză a funcționat perfect. Și-a așteptat dușmanul și a scos capul de la cutie, când i s-a oferit ocazia.

Au fost ceva, dar mici emoții în minutul 16, când Nukic a marcat pentru Olimpja, însă poziția imensă de offside a fost văzută și din spațiu.

Cosmin Matei putea să ușureze viața covăsnenilor, dacă la un contraatac-școală din ultimul minut al primei părți, nu rata cu poarta goală.

Și, când timpul părea să se scurgă în favoarea lui Sepsi, în minutul 61, Kvesic a profitat de boemia care începuse să stăpânească defensiva echipei din Covasna. A făcut 1-0 și a micșorat la un gol ecartul dintre noi și ei.

N-a mai semănat cu echipa din tur, iar Bergodi a presimțit. S-a făcut 2-0 pentru sloveni, care au egalat situația. În minutul 7o, Krefl a profitat de gafa lui Dimitrov și, la acel moment, la acel scor, partida era trimisă în prelungiri.

Ne-a stat inima în loc când slovenii au scăpat iar și au fost la un vârf de bocanc de 3-0. Dar Bărbuț putea și el să încline balanța, dar Vidovsek n-a fost învins de „scăriță”.

Cea mai ”calificată” echipă după prima manșă a turului al doilea din Conference League a fost de nerecunoscut. Hipnotizată parcă de sloveni și doar o palidă umbră a ceea ce a arătat în debutul acestui sezon, Sepsi a anulat tot ceea ce făcuse senzațional în tur și a jucat prelungiri în Slovenia. Și după prelungiri, a urmat loteria penalty-urilor.

Acolo unde Nukic a rezolvat totul de la prima lovitură de departajare, după ce a trimis pe lângă. Iar Prtajin a tras peste, iar Sepsi a transformat tot. A început prima seara de Conference și a încheiat-o ultima. Târâș-grăpiș, și România merge cu toate cele 4 echipe în turul următor din Conference League.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed