FCSB este pe cale de a câștiga titlul de campioană a României, după nouă ani de secetă în Superliga! Vicecampioana este lider în clasamentul competiției interne, după ce s-a distanțat la 13 puncte în fața rivalele CFR Cluj și CSU Craiova.
Pentru FCSB urmează derby-ul cu Rapid, în urma căruia se poate decide, din punct de vedere matematic, campioana României. Astfel, FCSB poate fi declarată câștigătoare a titlului chiar de la jumătatea play-off-ului. În acest sens, Adrian Șut, mijlocașul roș-albaștrilor, i-a făcut o propunere, în premieră, lui Gigi Becali.
Jucătorii de la FCSB, apel către Gigi Becali!
Jucătorii FCSB-ului doresc ca Gigi Becali să fie prezent în tribunele arenei atunci când echipa va fi declarată campioană. Omul de afaceri are și o ambiție, astfel că dorește ca gruparea din Capitală să fie încoronată pe Ghencea, dacă este posibil.
„Cred că o să fie o bucurie foarte frumoasă și așa cum trebuie (n.r. câștigarea titlului). Într-un derby nu mai contează nimic, forțele sunt egale și nu contează forma pe care o ai. O să fie o partidă dificilă și trebuie să dăm tot ce avem mai bun. Nu, nu avem nicio revanșă de luat.
(n.r. Așteptați și patronul la stadion?) Dacă dânsul consideră că trebuie să fie alături de noi, noi cu siguranță îl vom aștepta. Ne-am bucura. Sperăm să luăm titlul cât mai repede, sperăm chiar în etapa asta!”, a spus Adrian Șut.
Cruce din drone asupra Arenei Naționale. Planurile patronului FCSB, divulgate
”Pregătesc o surpriză frumoasă, creştinească, nu cu artificii. Vreau să fac pe Arena Naţionlă din drone pe tot terenul o cruce de lumini. Cât timp se joacă meciul. să fie crucea pe cer, adică biruinţa.
Numai crucea. Putem pune FCSB, nu ştiu. O să vedem. O să fie crucea din drone pe tot cerul. La meciul cu Rapid cred că mă duc, dacă vom avea aprobarea să avem crucea pe cer din drone, cred că mă duc şi eu la meci!”, a declarat Gigi Becali, la Prima Sport.