Jaqueline Cristian și-a făcut și ea datoria! România conduce Slovenia cu 2-0, în partida din Billie Jean King Cup

Jaqueline Cristian și-a făcut și ea datoria! România conduce Slovenia cu 2-0, în partida din Billie Jean King Cup.

În al doilea meci Jaqueline Cristian (24 de ani, 180 WTA) a întâlnit-o pe Tamara Zidansek (26 de ani, 102 WTA), în cel de-al doilea meci al zilei, contând pentru partida Slovenia – România din Billie Jean Cup.

 Jaqueline Cristian și-a adjudecat primul set cu 6-1, dar a cedat setul al doilea, pe care Zidansek l-a câștigat cu 6-4. Setul decisiv a început sub semnul echilibrului. Jaqueline a reușit primul break la 1-1, dar adversara a făcut rebreak, apoi și-a câștigat serviciul, pentru 3-2. Românca a revenit însă și a câștigat cu 6-3.

Ana Bogdan aduce România în avantaj

Ana Bogdan (30 de ani, 58 WTA) a învins-o pe Kaja Juvan (22 de ani, 121 WTA), scor 3-6, 6-3, 6-4, în primul meci al disputei dintre România și Slovenia.

„M-am bucurat de fiecare moment. Le mulțumesc celor din echipă, fanilor, tuturor celor prezenți aici. Îmi place să lupt și să îmi dau sufletul pe teren pentru România. A fost un meci foarte bun astăzi, o felicit pe Kaja.

Nu am multe meciuri în picioare, încă nu am ritmul dorit, dar sunt fericită”, a spus Ana după victoria cu Juvan, la Digi Sport.

În al doilea meci al zilei se înfruntă chiar acum Jaqueline Cristian (24 de ani, 180 WTA) și Tamara Zidansek (26 de ani, 102 WTA). Partida este în direct pe Digi Sport și Prima.

Programul de mâine, ora 12:00

  • Ana Bogdan – Tamara Zidansek
  • Jaqueline Cristian – Kaja Juvan
  • Irina Bara, Monica Niculescu – Pia Lovric, Nina Potocnik
  • Echipa României, condusă de căpitanul nejucător Horia Tecău şi antrenorii Alina Tecşor-Cercel şi Daniel Dobre, este compusă pentru acest meci din Ana Bogdan – locul 58 WTA la simplu, 273 la dublu, Irina Maria Bara – 234 la simplu, 122 la dublu, Jaqueline Adina Cristian – 180 la simplu, 529 la dublu, Anca Alexia Todoni – 719 la simplu, 988 la dublu şi Monica Niculescu – 42 la dublu.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed