Ivaylo Petev a spus clar! Cum a reuşit CSU Craiova să o bată pe Rapid: ‘Ne-am trezit după ce am avut om eliminat’ + Ce obiectiv au oltenii pe finalul sezonului

Ivaylo Petev a spus clar cum a reuşit CSU Craiova să o bată pe Rapid în etapa a doua a play-off-ului Superligii.

CSU Craiova a întors Rapidul de la 0-1 la 2-1 în 10 oameni. Ştefan Baiaram şi Alex Mitriţă au marcat, iar oltenii sunt la 4 puncte de liderul FCSB.

Ivaylo Petev a spus cum a reuşit CSU Craiova să o bată pe Rapid

Ne bucurăm că am ținut 0-0. Apoi am luat gol și cartonaș roșu, atunci ne-am amintit că trebuie să jucăm. Ne-am trezit.

Am jucat cu un om mai puțin, 45 de minute. Felicit jucătorii, suporterii care au fost al 12-lea jucător. Ceea ce trebuie să lucrăm este psihicul. Mă bucur ca fanii sunt fericiți. 

Oamenii care au intrat de pe bancă au făcut un joc bun, au ajutat în apărare, de asta au intrat. Am băgat un fundaș și am reușit un contraatac. Am avut o ocazie bună. Dacă dădeam atunci gol eram mai liniștiți. Îi felicit pe jucători pentru că s-au dăruit. 

Alexandru Mitriță azi a fost căpitan, lider, și a arătat exact ceea ce trebuia să fie. 

Următorul meci este important, nu mă gândesc la campionat. 

(n.r. despre Mitirță la națională)  El are locul lui în naționala României. Nu doresc să intru în mai multe amănunte. Spun doar părerea mea.”, a declarat Ivaylo Petev după meciul cu Rapid.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed