Istvan Kovacs a plecat din România! Cel mai bun arbitru român, o nouă lovitură. În joc e o sumă importantă de bani

Istvan Kovacs a plecat din România! Cel mai bun arbitru român a dat o nouă lovitură. În joc este o sumă importantă de bani.

Cum fotbalul românesc a intrat în vacanță până în ianuarie, Istvan Kovacs arbitrează în Arabia Saudită.

Istvan Kovacs a plecat din România

Federația saudită a solicitat fluierași români, și ca de fiecare dată FRF a răspuns pozitiv.

Astfel, Istvan Kovacs a condus meciul dintre Al Ahli și Al Khaleej, din etapa a 19-a din Arabia Saudită. Românul a decis rezultatul final, după ce a acordat o lovitură de pedeapsă pentru gazde, în prelungiri, în minutul 90+7.

Franck Kessie, fostul jucător al celor de la Barcelona, a fost cel care a marcat stabilind scorul final. Al Ahli a rămas pe a treia poziție în clasament, cu 40 de puncte. Lider este Al Hilal, 53 de puncte. Poziția a doua este ocupată de Al Nassr. Echipa lui Cristiano Ronaldo are 43 puncte.

Istvan Kovacs a primit pentru prestația sa aproximativ 5.000 de euro. I-au fost de asemenea achitate și transportul și cazarea.

Arbitrul din Carei este cotat ca unul dintre cei mai buni fluierași români, iar în ultimele sezoane a fost prezent la o mulțime de meciuri internaționale.

„Meseria de arbitru este cea mai frumoasă din lume! Prin arbitraj ai șansa de a rămâne în fotbal (n.r. atunci când renunți la cariera de jucător), călătorești mult, vezi cele mai frumoase stadioane ale lumii și, desigur, ai beneficii financiare. Cea mai frumoasă experiență din carieră a fost finala Conference League pe care am arbitrat-o. Ce îmi doresc mai mult? O altă finală în viitor!”, a spus Istvan Kovacs, potrivit FRF, într-un interviu acordat în urmă cu ceva vreme.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed