Istvan Kovacs a fluierat a pagubă și ratează prezența la CM din Qatar? De ce l-a urecheat UEFA pe românul care a arbitrat perfect în UCL

Prestația lui Istvan Kovacs în turul semifinalei de Champions League Manchester City – Real Madrid, încheiat cu scorul de 4-3, a fost lăudată de aproape toată lumea. De învinși, de învingători, de fani și de spectatori, dar mai ales de presă care s-a întrecut în elogii la adresa arbitrului din Carei.

De altfel, pe bună dreptate s-a vorbit la superlativ despre Kovacs, având în vedere că a judecat ca la carte două faze extrem de pretențioase: faultul care a precedat golul lui Bernardo Silva și hențul penalizat direct cu lovitură de la 11 metri, situație în care nici măcar nu a avut nevoie de intervenția VAR ca să ia decizia corectă.

Doar că atunci când toată lumea credea că românul și-a luat deja jumătate de bilet către Mondialele din Qatar, Kovacs a fluierat… în biserică.

A vrut să scoată știrea de pe site-uri!

Istvan Kovacs a fost luat la rost de la gestionarii arbitrajului din cadrul FIFA. Mai exact, i s-a adus la cunoștință că, atunci când a mulțumit public acelora care l-au susținut și i-au apreciat munca depusă în semifinala de UCL, ar fi încălcat regulamentul.

Concret, UEFA le interzice arbitrilor să-și comenteze sau să-și dea cu părerea despre meciurile pe care le oficiază sau despre prestațiile lor.

Ce făcuse centralul din Carei? Postase pe Facebook un mesaj în maghiară și în română, mulțumind, dar în același timp, precizând că ”am ieșit cu fruntea sus din acest meci istoric”. Gafa a fost reparată prea târziu de Kovacs, care când a realizat că mesajul lui este peste tot în presă ar fi încercat, susține gsp.ro, să scoată articolele de pe site-uri.

Rămâne de văzut cum va privi aceeași intransigentă UEFA și faptul că, etapa trecută, în pauza meciului oficiat la Mioveni, Istvan Kovacs a stat la poze cu admiratorii și a dat autografe spectatorilor.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed