Irina Begu nu i-a dat nicio șansă Rebekăi Masarova (101 WTA) și s-a calificat în turul doi al turneul „WTA 1000” de la Roma. Meciul a fost început pe 8 mai, dar a fost întrerupt de două ori din cauza ploii, iar în final organizatorii au decis să-l amâne.
Astăzi vor evolua la turneul din capitala Italiei încă trei românce: Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea și Ana Bogdan.
Irina Begu, în turul doi la Roma
Irina Begu (161 WTA) s-a calificat în turul secund la Roma. Meciul început miercuri a fost oprit din cauza ploii. În acel moment fiecare jucătoare își adjudecase un set. Jucătoarea din Spania a câștigat setul inaugural cu 7-5, dar Begu a revenit și s-a impus în actul secund cu 6-3.
Joi, românca a reușit să se impună în decisiv. Rebeka Masarov a condus cu 3-1, dar Begu a revenit, a egalat, iar în final s-a impus cu 6-4.
Irina va fi recompensată pentru prezența în turul doi la Foro Italico cu un cec în valoare de €16,965 și 35 puncte în ierarhia WTA la simplu.
În turul doi, va juca cu Elena Rybakina (4 WTA), câștigătoarea ediției de anul trecut.