Ionuț Lupescu a pus condiții! Ce sunt obligați să facă cei de la Dinamo. Doar așa acceptă să revină

Ionuț Lupescu a pus condiții! Ce sunt obligați să facă cei de la Dinamo dacă doresc ca fostul internațional să revină la echipă.

Andrei Nicolescu anunțase în urmă cu câteva zile că asociatul său, Eugen Voicu, a avut o întâlnire cu Ionuț Lupescu, oferindu-i postul de președinte.

Ionuț Lupescu face anunțul momentului

Acționarii clubului Dinamo își doresc să-l convingă pe Ionuț Lupescu să accepte funcția de președinte al clubului. Planurile fostului internațional nu prea coincid însă cu ceea ce doresc șefii câinilor.

„Eugen a avut o discuție principială cu domnul Lupescu. Am rămas în contact, rămâne să vedem ce putem construi. A fost o discuție de o oră în care a fost abordată viziunea despre viitorul clubului”, declara Nicolescu  la DigiSport

Lupescu are însă condiții. Vrea să aducă noi investitori, asta pentru că Nicolescu și Voicu nu pot să investească destui bani pentru ca echipa să poată funcționa în Superliga. Celor doi acționari nu le surâde însă ca o altă persoană să preia controlul, scrie gsp.ro. 

Deocamdată însă, Ionuț Lupescu nu a făcut declarații pe acest subiect. Fostul fotbalist a mai salvat odată echipa. A fost adus de Cornel Dinu în 1998, într-un moment în care câinii erau într-o situație destul de dificilă. Cu el alături, dinamoviștii au câștigat Cupa și Campionatul în 2000.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed