Ionuț Lupescu a dat verdictul! Atac dur la adresa oamenilor lui Răzvan Burleanu: ‘E trist că s-a luat o asemenea decizie + Ce spune despre lupta pentru evitarea retrogradării

Ionuț Lupescu l-a atac dur la adresa oamenilor lui Răzvan Burleanu! Verdict dat după suspendarea suporterilor. S-a aflat ce spune despre lupta lui Dinamo pentru evitarea retrogradării.

Chiar dacă Dinamo părea că va lua cele trei puncte și se scapă de locul de retrogradare, la finalul partidei Petrolul a egalat după un penalty obținut în minutul 103. Astfel, partida de pe Arcul de Triumf s-a terminat cu scorul de 1-1.

Ionuț Lupescu a dat verdictul!

La final de meci Ionuț Lupescu a făcut o analiză a meciului și a vorbit despre decizia luată de Federație în privința suspendării suporterilor.

„E păcat, mai ales că a fost ultimul minut și după o fază destul de controversată. Chiar dacă repriza a doua nu s-a jucat așa cum ne-am fi dorit, probabil băieții au fost puțin obosiți sau au avut în minte să mențină rezultatul. Sper ca pe viitor să reușească să se mobilizeze mai bine și să facă punctele necesare pentru evitarea retrogradării.

Din păcate, o victorie astăzi ne scotea din ultimele 4 locuri și era un avantaj pentru băieți, dar sperăm că, dacă nu avem suporteri acasă, să avem în deplasare.

(Nr. experiența cu fanii mai mici) Este frumos să stai între tineri, și am văzut o nouă alianță între suporteri. Toț am fost cu sufletul la gură, dar din păcate, comisiile Federației nu judecă în spiritul sportiv. Din punctul meu de vedere, influențează clasamentul. Nu știu dacă fac chestia asta la comandă sau după regulament.

Cred că e păcat. Sunt oameni de 15-16 ani în această Comisie și cred că ar fi cazul să-i schimbăm”

(Nr. suspendarea suporterilor) Din punctul meu de vedere a fost o decizie aberată”, a declarat Lupescu în direct la Digi Sport TV.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed