Ion Crăciunescu s-a dezlănţuit! I-a distrus în direct: ”Sunt vai de capul lor!”

Ion Crăciunescu s-a dezlănţuit! Scandalul arbitrilor este în floare. I-a distrus în direct și a dat startul unui război de zile mari cu Federația Română de Fotbal. Motivul pentru care nu s-a putut abține.

Ion Crăciunescu taie în carne vie! reacție tranșantă la adresa a doi arbitri români. Constatator categoric al regimului Vassaras.

Ion Crăciunescu s-a dezlănţuit!

Ion Crăciunescu a dat de pământ cu doi arbitrii români, și anume Andrei Chivulete și Marian Barbu.

Fostul arbitru internațional nu trece nimic cu vederea, motiv pentru care, recent, a dat startul unui conflict și cu Marius Avram, fost arbitru, actual analist.

„Băi, românilor, treziți-vă! Voi îl mai aveți pe Igna, pe Porumboiu și alți foști arbitri valoroși în România care pot să facă treaba asta. Păi nu vedeți ce se întâmplă de atâția ani? Despre Andrei Chivulete… După părerea mea, când îl văd și internațional… în fine. Căile Domnului sunt nelimitate! Pe Barbu mi-ar fi frică să-l deleg și la județ. Uitați-vă că în fotbal, orice fotbalist are o calitate. Driblează, șutează, aleargă foarte mult, are viteză bună și așa mai departe. Păi și la arbitraj trebuie să ai anumite aptitudini!

”Avem, delegări multe pe afară!”

Sunt oameni care n-au niciun fel de aptitudini pentru această activitate. Să cunoască jocul de fotbal, să fie foarte bine instruit și pregătit fizic. Pe Barbu nu-l recomandă nimic, decât că arată bine în poză. Dacă îi faci o poză în echipament de arbitru, arată bine. Dacă îl lași pe teren, Doamne! Îți pui ambele mâini în cap.

Nu-i recomandă nimic pentru asta. Sunt vai de capul lor! Și la județ și la meciuri de copii mi-ar fi frică să-i deleg. Și apar pe prima scenă a fotbalului românesc…Te uiți, te închini cu ambele mâini și nu îți vine să crezi.

Ne-am dus cu capul înainte, am acceptat orice și mergem cu sintagma asta: Domne, stai că avem delegări multe pe afară.

Păi fraților, nu ăsta e interesul fotbalului românesc, ci să avem o competiție echilibrată, iar arbitrii să fie echidistanți!”, a spus Ion Crăciunescu, la Sport Total FM.

Fostul arbitru a dezbătut și cea mai recentă fază controversată care s-a întâmplat în cadrul competiției interne: golul anulat al lui Florinel Coman.

Crăciunescu este de părere că centralul Sebastian Colțescu a luat decizia corectă.

„Și eu spun că a fost fault. Chiar dacă toată lumea spune că face un atac prin alunecare și atinge întâi mingea, cu celălalt picior îi împiedică alergarea, deci e fault. Nu se mai ține cont de faptul că a jucat mingea.

A jucat mingea, dar depinde ce face și după ce o joacă. Deci nu era într-o poziție firească, după părerea mea. Este o fază controversată. Eu sunt pentru fault!”, a mai declarat Crăciunescu.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed