Instanța a stabilit programul de vizită pentru Bebeto și pensia alimentară! Ce are de făcut Reghecampf, până se pronunță divorțul cu Anamaria Prodan

Până să se pronunțe divorțul de Anamaria Prodan, mai este cale lungă. Așa că Laurențiu Reghecampf a cerut prin ordonanță președințială, iar instanța a decis în privința lui Bebeto: va avea dreptul de a-l lua la el acasă pe junior în două weekend-uri din lună, al doilea și al patrulea iar o lună pe an, luna iulie, va sta numai la el, susțin sursele digisport.ro.

Antrenorul e acum liber de contract și a refuzat propunerea celor de la U Craiova 1948, nedorind să o preia pe rivala din oraș a fostei sale echipe.

Reghecampf s-a întors lângă București: locuiește cu actuala sa parteneră Corina Caciuc și cu bebelușul lor, Liam, într-o casă la Brănești. Laurențiu și Corina nu se pot căsători până când antrenorul nu va divorța de Anamaria Prodan.

Judecătorii au mai decis, conform legii, ca Reghe să-i achite lui Laurențiu jr o pensie alimentară lunară în valoare de o treime din veniturile sale, iar banii vor fi virați retroactiv de la data de la care s-a introdus această cerere de ordonanță președințială, adică din februarie 2022.

Reghecampf este acum însă fără serviciu, așa că pensia alimentară, conform legii, va fi în cuantuam de aproximativ 500 de lei, sumă raportată la salariu minim pe economie.

Distribuie articol:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

# Echipă MJ V E Î GM GP DG P
1 FCV Farul Cons… 30 19 7 4 54 28 +26 64
2 CFR Cluj 30 20 3 7 54 28 +26 63
3 FCSB 30 17 6 7 51 35 +16 57
4 Universitatea … 30 16 6 8 37 27 +10 54
5 Rapid 30 15 7 8 40 26 +14 52
6 Sepsi 30 11 9 10 47 30 +17 42
7 U Craiova 1948 30 11 7 12 34 33 +1 40
8 Petrolul 52 30 11 3 16 28 44 -16 36
9 Universitatea Cluj 30 8 10 12 25 37 -12 34
10 Voluntari 30 8 10 12 28 32 -4 34
11 Botoșani 30 7 11 12 29 44 -15 32
12 Chindia Târgovişte 30 7 11 12 32 42 -10 32
13 Hermannstadt 30 11 8 11 30 29 +1 32
14 Argeș 30 6 9 15 21 41 -20 27
15 UTA Arad 30 6 9 15 29 41 -12 27
16 Mioveni 30 4 10 16 23 45 -22 22

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari