Incredibil! Jucătorii Iranului sunt amenințați cu tortura de către oficialitățile din țara lor

Jucătorii Iranului au refuzat să cânte imnul național la Cupa Mondială în semn de protest fața de modul în care a fost ucisă Masha Amini.

Masha a fost arestată pentru că hijabul nu îi acoperea în totalitate părul. Ulterior tânăra a decedat.

Jucătorii Iranului stau cu frică la Cupa Mondială

Familiile jucătorilor din echipa naţională de fotbal a Iranului au fost amenințate cu tortura și violența după protestul fotbaliștilor din Qatar.

Jucătorilor li s-a spus că familiile lor vor avea de-a face cu „violenţa şi tortura”, dacă ei nu vor cânta imnul naţional sau dacă se vor alătura vreunei forme de protest politic împotriva regimului de la Teheran.

Ca urmare, jucătorii au cântat imnul înaintea celui de-al doilea meci, împotriva Ţării Galilor, vinerea trecută, partidă pe care Iranul l-a câştigat cu 2-0.

Sursa CNN, care monitorizează îndeaproape agenţiile de securitate iraniene ce operează în Qatar în perioada Cupei Mondiale, a declarat că zeci de agenţi ai Gardienilor Revoluţiei au fost trimişi în Qatar pentru a-i monitoriza pe jucătorii iranieni, care nu au voie să se interacţioneze cu alte persoane din afara echipei şi mai ales nu au voie să se întâlnească cu străini.

„Există un număr mare de agenţi de securitate iranieni în Qatar care colectează informaţii şi monitorizează jucătorii.

În ultimul meci împotriva Ţării Galilor, regimul a trimis sute de suporteri-actori pentru a crea un fals sentiment de susţinere şi o atmosferă favorabilă în rândul fanilor. Pentru următorul meci împotriva SUA, regimul plănuieşte să crească semnificativ numărul actorilor, ajungând la mii”, a declarat sursa.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed