Încă o lovitură pentru FCSB! Echipa lui Gigi Becali poate pierde un om important în vară. Deja negociază cu un alt club

Încă o lovitură pentru FCSB! După plecarea lui Leo Strizu, preparatorul fizic Thomas Neubert este aproape să plece din staff-ul vicecampioanei. Contractul preparatorului fizic expiră în vară, iar Gigi Becali nu i-a oferit încă o prelungire de contract.

Se pare că patronul „roș-albaștrilor” dorește să scape de salariul mare pe care îl are germanul. Acesta încasează zece mii de euro lunar, și este cel mai bine plătit preparator fizic din Superliga.

Totuși, salariul său este atât de mare datorită reputației sale, dar și a rezultatelor bune obținute în ultimi ani.

Neubert, aproape de Ungaria

Thomas Neubert nu stă cu mâinile în sân. Potrivit gsp.ro germanul își negociază plecarea în Ungaria. Formația la care Neubert ar dori să plece este Ferencvaros, formație care, în această iarnă, l-a dorit și pe Malcom Edjouma, transfer care a picat din cauza lui Gigi Becali.

Directorul sportiv al formației maghiare, Tamas Hajnal, s-a aflat sub comanda lui Neubert la Karlsruhe, într-o perioadă în care Thomas se afla la începutul carierei. Cei doi se pare că au o relație foarte bună, menținută de mult timp.

Thomas Neubert urmează să facă o călătorie în Ungaria, în timpul pauzei provocate de meciurile naționalelor. Atunci va purta discuții cu oficialii lui Ferencvaros.

Preparatorul fizic a devenit cunoscut în timpul primului mandat de antrenor al lui Laurențiu Reghecampf. Aflat la prima experiență în România, acesta a reușit să facă din FCSB o echipă care să domine campionatul intern, mai ales la capitolul condiție fizică. De asemenea, în acea perioadă, echipa lui Gigi Becali a obținut rezultate importante și în cupele europene.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed