Imagini virale cu Sorana Cîrstea! Ce a făcut sportiva alături de băiatul lui Ion Ţiriac. Totul a devenit public.
Imagini virale cu Sorana Cîrstea
Anul acesta, Ion Alexandru Țiriac a decis să-și însoțească iubita la toate turneele jucate de aceasta până acum în Europe. Fiul fostului jucător de tenis nu-și scapă iubita din ochi nicio cliplă și participă chiar și la antrenamente. Sorana s-a pregătit pe terenul 11 de la Roland Garros, sub privirile antrenorului Thomas Johansson, preparatorului fizic, Vladimir Biasutti, și iubitului. Din tribune a fost urmărită cu atenție și de Ion Țiriac, acesta dându-i și mai multe sfaturi.
Înainte de antrenament, fiul omului de afaceri a glumit cu două doamne invitate la ședința de pregătire, apoi și-a ales scaunul unuia dintre arbitrii de la linia de fund de unde a observat totul în liniște
La final, Ion Alexandru Țiriac i-a făcut Soranei Cîrstea fotografii cu fanii veniți să o vadă.
Jucătoarea de tenis, cap de serie 30, își începe aventura la turneul parizian, marți, când o va întâlni pentru a doua oară în circuit pe Jasmine Paolini, 27 de ani, locul 52 mondial.
Până acum, Sorana a avut o perioadă foarte buna. A ajuns în sferturile de finală la Indian Wells și semifinală la Miami Open. La Madrid a fost eliminată în turul doi, dar a urmat titlul la Catalonia Open Challenger. La turneul de la Roma a fost depășită în turul secund de Ostapenko. A urmat Internationaux de Strasbourg unde a pierdut în primul tur.