Imagini fabuloase de la prezentarea lui Karim Benzema. Peste 50.000 de fani s-au înghesuit pe stadion / Foto. Video

Nebunie totală în Arabia Saudită. Fanii au luat cu asalt stadionul King Abdullah Sports City din Jeddah pentru a-l vedea pe Karim Benzema.

Suporterii lui Al-Ittihad au venit „înarmați” cu o mulțime de bannere pe care au scris în limba franceză.

Cei mai ieftin bilet a costat doar 2,40 dolari.

 

Un număr mare de suporteri purtând culorile galben-negru ale clubului l-au întâmpinat pe Benzema și la sosirea în oraş.

„Sper să-mi ajut clubul și să câștigăm multe trofee. Mi-aș dori să las o moștenire aici. Vreau să-mi depășesc limitele. Al Ittihad este unul dintre cele mai mari cluburi din Arabia. Are mulți fani și multe trofee. Sper să ajut clubul să crească. Are un stadion incredibil și există multă pasiune în jurul clubului. Sunt musulman și asta e o țară musulmană. Mereu am dorit să locuiesc într-o astfel de țară. Am mai fost aici și m-am simțit foarte bine. Cel mai important e că e o țară musulmană și frumoasă. Când am discutat cu cei din familia mea, toți au fost fericiți. E important și că Ronaldo e aici. E un jucător mare și ajută mult campionatul”, a spus francezul.

Benzema, contract fabulos

Atacantul francez a acceptat să plece de la Real Madrid și va avea un salariu fabulos la campioana Arabiei Saudite. 100 de milioane de euro pe sezon.

Câştigătorul Balonului de Aur 2022 a petrecut 14 sezoane în Spania. Al-Ittihad nu a plătit niciun euro pentru transferul lui Karim Benzema, care ajunsese la final de contract cu Real Madrid.

Benzema a ajuns pe Santiago Bernabeu în iunie 2009, în acelaşi timp Cristiano Ronaldo. A câştigat cinci Ligi ale Campionilor, cinci Cupe Mondiale ale Cluburilor, patru Supercupe ale Europei, patru titluri de campion al Spaniei, trei Cupe şi patru Supercupe ale Spaniei.

A disputat în total 648 de meciuri pentru spanioli şi a înscris 354 de goluri, fiind al doilea marcator din istoria lui Real Madrid, după Cristiano Ronaldo (450 de goluri). Karim Benzema jucase înainte la Olympique Lyon, alături de care a câştigat patru titluri consecutive de campion al Franţei.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed