Ilie Dumitrescu s-a dezlănțuit! Ce i-a transmis în direct lui Anghel Iordănescu după ce România a ajuns la EURO 2024. Declarațiile fostului selecționer l-au scos din sărite pe analist.
Ilie Dumitrescu s-a revoltat în urma declarațiilor lui Anghel Iordănescu la adresa tricolorilor! I-a răspuns cu aceeași monedă.
Ilie Dumitrescu s-a dezlănțuit!
Anghel Iordănescu, fostul selecționer al primei reprezentative și tatăl actualului selecționer, Edi Iordănescu, susține vehement ipoteza cum că jucătorii care nu au adunat multe minute în partidele echipelor de club, nu ar trebui să fie convocați la EURO 2024.
Fostul tehnician a mărturisit că Ianis Hagi se află în această situație și că nu ar trebui să mai fie chemat la Campionatul European.
”Pușcaș și Hagi au făcut diferența!”
Ilie Dumitrescu a aprobat ipoteza lui Anghel Iordănescu, însă susține prezența lui Ianis Hagi la naționala României.
”Domnul Iordănescu a vorbit în numele fostului selecționer. E clar că mergi pe mâna celor care sunt într-o formă foarte bună. Care nu au probleme de sănătate, dar când nu ai o arie de selecție foarte bogată, poți recurge și la jucători care nu au multe minute.
Pușcaș și Hagi au făcut diferența, au contat foarte mult. Când nu ai jucători care au continuitate în campionate puternice, poți să mergi pe zona asta de grup și inspirație!”, a spus Ilie Dumitrescu la emisiunea Digi Sport Special.
În urma tragerii la sorți ce s-a desfășurat la Hamburg, Germania, România se află în Grupa E, alături de Belgia, Slovacia și câștigătoarea play-off-ului B.
Programul României la EURO 2024
17 iunie: România – câștigătoarea play-off-ului B (Munchen)
22 iunie: Belgia – România (Koln)
26 iunie: Slovacia – România (Frankfurt).