Ianis Hagi implicat într-un scandal uriaş! Ce s-a întâmplat la ultimul meci. Tricolorul s-a enervat cumplit.
Internaționalul român a fost titular în meciul Alaves – Las Palmas, scor 0-1, din runda cu numărul 16 din La Liga. A fost înlocuit în minutul 63, iar decizia nu i-a picat deloc bine.
Ianis Hagi s-a enervat cumplit când a fost schimbat
Ianis Hagi a intrat în teren din primul minut, dar a fost scos de Luis Garcia în minutul 63 și înlocuit cu Benavidez. Internaționalul român s-a enervat cumplit când a fost anunțat că rebuie să părăsească terenul. Camerele de filmat l-au surprins în timp ce înjura în limba română.
Ianis Hagi a făcut un meci bun. A șutat o dată pe lângă poartă, a reușit 8 din cele 11 pase încercate, a creat o ocazie de gol și a câștigat un duel aerian. Cei de la Sofascore i-au acordat nota 7,3. A fost a doua cea mai mare notă din echipa sa, după Luis Rioja.
Alaves ocupă locul 13, cu 16 puncte, în prima ligă din Spania.
Un viitor adversar de la EURO 2024, mesaj pentru Hagi
Patrik Hrosovsky, jucătorul naţionalei Slovaciei, a vorbit despre Ianis Hagi care i-a fost coleg la Genk. Acesta a subliniat că internaționalul român nu se poate compara cu tatăl său, Gică Hagi.
„La Genk am fost coleg o scurtă perioadă cu Ianis Hagi, fiul faimosului Gheorghe, care este un jucător important la echipa lor națională. Înainte de tragere i-am scris lui Ianis că poate ne vom vedea la EURO și vom juca unul împotriva celuilalt. Cred că și românii au o echipă interesantă.
Probabil că Ianis nu este la fel de bun precum tatăl său, care a ridicat foarte sus standardele și e foarte greu de depășit. Totuși, Ianis e un mare talent și se vede că a luat multe de la tatăl său.
E un fotbalist excelent. Îmi amintesc că la un meci a avut două penalty-uri. Pe unul l-a executat cu dreptul, pe celălalt cu stângul, iar ambele au fost transformate”, a declarat Hrosovsky, conform sport.aktuality.sk.
România joacă la EURO 2024 în Grupa E, alături de Belgia, Slovacia şi câştigătoarea play-off-ului B (Israel – Islanda / Bosnia – Ucraina).