Gigi Becali este mărul discordiei în scandalul momentului! Cristi Balaj, președintele celor de la CFR Cluj, a lansat un atac dur la adresa roș-albaștrilor, după ce FCSB a învins Farul Constanța, la Ovidiu, 1-0.
Oficialul din Gruia a susținut faptul că roș-albaștrii au întâmpinat dificultăți în fața constănțenilor. Balaj a vorbit și despre modalitățile prin care formația patronată de către Becali continuă să obțină puncte în competiția internă.
Gigi Becali se va enerva crunt!
Președintele grupării a subliniat faptul că FCSB câștigă, la limită, duelurile din Superliga, adesea, la un gol diferență.
În perspectiva lui Balaj, lotul roș-albaștrilor nu ar fi înzestrat cu calități ieșite din comun, victoriile grupării lui Elias Charalambous bazându-se, majoritar, pe contribuțiile permanente ale lui Florinel Coman și Darius Olaru.
„Din păcate, nivelul campionatului a scăzut. Valorile s-au echilibrat și vedeți că apar surprize. Echipa de pe primul loc câștigă greu, la un singur gol, cu echipele adverse, care joacă mai bine decât ea, ei trăiesc ceea ce am trăit și noi cu Dan Petrescu, cu o apărare bună și victorii la un gol diferență.
Dacă Coman și Olaru nu ar fi la FCSB, lucrurile ar sta diferit. Sunt jucătorii care au adus cele mai multe puncte FCSB-ului. Mă bucur pentru Florinel și mă aștept să joace la fel pentru echipa națională. Suntem obligați să sperăm!”, a declarat Cristi Balaj, pentru Playsport.
”Acolo se rupe campionatul!”
Basarab Panduru s-a declarat nemulțumit de jocul vicecampioanei, chiar dacă FCSB continuă să ia punctele de sub nasul rivalelor.
”Mie nu mi-a plăcut FCSB, a fost un fotbal lent. Părea că sunt ambele echipe mulţumite. Şut are o poziţie complicată la gol, este ieşit mult din spaţiul porţii, dar reuşeşte să plaseze mingea pe cadrul porţii.
Destul de mult. Acolo se rupe campionatul, dacă FCSB câştigă cu Craiova. Ce să mai fie? Ce sa mai faci? FCSB nu mai are nevoie acum neapărat de jucat frumos, contează doar victoriile şi, la final, aşa ieşi campion!”, a spus Basarab Panduru, potrivit OrangeSport.