Gigi Becali se implică la Dinamo! S-a aflat cum pot scăpa câinii de datorii. Latifundiarul din Pipera le-a oferit soluţia salvatoare. Este singura lor şansă pentru a reuşi să revină în Superliga.
Gigi Becali le-a oferit soluţia salvatoare celor de la DDB. Milionarul îi sfătuiește pe liderii programului „Doar Dinamo București” să scape de ceilalți creditori.
Gigi Becali se implică la Dinamo!
Gigi Becali spune că ştie cum ar putea să scape Dinamo de la faliment. Echipa din Ştefan cel Mare are datorii uriaşe, de milioane de euro. „La Dinamo e clar. Sunt niște creditori la masa credală. DDB trebuie să ia creditorii și să-i întrebe: «Cât ai, bă, de luat? 300.000? Îți dau 100.000. Cât ai de luat, 400.000? Îți dau 100.000, că oricum pierzi banii de tot dacă intru în faliment!». Așa am procedat și eu cu unele societăți.
Dacă DDB procedează așa, devine creditor majoritar la masa credală, șterge datoriile prin vot și cu asta basta. Dacă nu faci așa, intri în faliment, o iei de la 0, dar rămâi cu datoriile vechi, pentru că UEFA te recunoaște ca fostul club. DDB, cumpărați creanțele cu câteva sute de mii de euro, ștergeți datoriile și gata.
Dacă cei din DDB nu fac așa acum, vor fi praf! Vai de capul lor! Nu-i învață nimeni. Zăvăleanu și Badea știu asta, dar ei au interese. Treaba e că după ce ștergi datoriile, trebuie să ai bani să ții echipa. De unde?”, a declarat Becali.
Patronul FCSB l-a contrat și pe administratorul judiciar de la Dinamo pe tema Planului de reorganizare. „Bă, Zăvăleanule, ai ceva la cap? Dacă e o societate care nu produce bani și consumă în continuare bani, care e Planul de reorganizare?! Adică toată ziua mănânci bani și n-aduci nimic acasă. Dacă nu poți achita nici măcar un leu din spate și tot faci datorii, cum să-i spui judecătorului că te reorganizezi? E prostia prostiilor! Fii, mă, drept, corect!”, a mai spus Becali.