Patronul celor de la FCSB este convins că echipa lui va reuși să recupereze diferența de puncte comparativ cu Farul, actualul lider din clasamentul Ligii 1.
Gigi Becali speră ca roș-albaștrii să câștige campionatul, după opt ani de pauză.
Gigi Becali speră la titlul de campioană pentru FCSB
Acum, FCSB se află pe locul trei la sfârșit de sezon regulat, dat fiind succesul contra Sepsi, scor 1-0.
„De abia acum începe campionatul adevărat! Până acum, a fost o semi-pregătire. Sunt doar trei puncte de Farul, două-trei puncte de CFR Cluj, nu sunt probleme.
Par mai încrezător, pentru că aici este vorba despre joc. Noi, după minutul 90, eram acum deja pe locul doi. Trebuia să o batem pe Farul și să luăm încă două puncte cu Universitatea Craiova. Eram la un punct de CFR (n.r. la două puncte în fața CFR-ului cu victorii cu Farul și Universitatea Craiova).
Noi jucăm fotbal în viteză, facem pressing, recuperăm mingea, jucăm repede, din prima, avem ocazii, adversarii nu au ce să-ți facă!”, a declarat latifundiarul, conform Digi Sport.
În prima etapă din play-off, FCSB va juca împotriva celor de la CSU Craiova. CFR Cluj va juca cu Rapid, iar Farul cu FC U Craiova/ Sepsi. Echipa calificată se va afla joi, începând cu ora 21:00. În cazul în care oltenii câștigă sau obțin egalitate, ei vor ajunge pe locul șase.
Clasamentul din Liga 1, după meciul FCSB – Sepsi
- Farul – 64 de puncte
- CFR Cluj – 60 de puncte
- FCSB – 57 de puncte
- CSU Craiova – 54 de puncte
- Rapid – 52 de puncte
- FC U Craiova – 40 de puncte
- Sepsi – 39 de puncte
- Petrolul Ploiești – 36 de puncte
- Universitatea Cluj – 34 de puncte
- FC Voluntari – 33 de puncte
- Hermannstadt – 32 de puncte
- FC Botoșani – 32 de puncte
- Chindia Târgoviște – 31 de puncte
- UTA – 27 de puncte
- FC Argeș – 27 de puncte
- CS Mioveni – 22 de puncte