Gigi Becali s-a dezlănţuit! Patronul de la FCSB a făcut afirmaţii grave la adresa lui Istvan Kovacs.
Finanțatorul roș-albaștrilor a vizionat partida CFR Cluj-Petrolul, Gigi Becali spunând apoi că Istvan Kovacs a luat hotărâri care l-ar putea trimite după gratii.
Gigi Becali s-a dezlănţuit
Asta deoarece arbitrul din Carei nu a dorit să acorde două penalty-uri pentru „lupii galbeni”, asta deși responsabilii din camera VAR i-ar fi transmis că se impunea dictarea unor lovituri de pedeapsă.
În acest context, Gigi Becali a spus că Istvan Kovacs ar trebui anchetat penal, conform Prosport.
„Nu am ce reacție… Așa ceva, ce? Adică, s-au mai văzut lucruri de când e VAR-ul, dom’ne, ba că a văzut, ba că nu a văzut, dar aseară, două penalty-uri clare. Când portarul, la Musi, vine și îl împiedică, acolo a văzut, nu mai avea nevoie de VAR. Controla totul, ce a făcut… În mod normal ar trebui să îți fie rușine să ieși pe stradă. Dacă ai și VAR și două penalty-uri nu le dai, trebuie să ai tupeu să mai ieși pe stradă sau să mai pui fluierul în gură. Nici măcar la oi. Asta e clar.
Nu am cuvinte ca să pot să cataloghez ce a făcut el aseară. Asta înseamnă că, dacă se demonstrează așa (n.r. că Istvan Kovacs nu a ținut cont de recomandarea VAR), se poate face o anchetă atunci și e penal, e chestiune de pușcărie, ce să mai zici? Nu mai, gata, ce a făcut aseară, gata, crezi că ăia dorm, UEFA? El ce face, nu Burleanu, nu cred, nu e genul de om Burleanu să facă așa ceva.
Păi, ar trebui să intervină, dar aici e chestie că iese Vassaras… Nu poate să facă așa ceva dacă nu îl pune cineva, care îl susține, nu ai cum să faci așa ceva cu VAR, nu ai cum. Dar nu Burleanu, aici cred că Vassaras. Ne scapă ceva, e de film ce s-a întâmplat aseară. Nu știu, e posibil, ceva, nu știu ce, dacă știam, spuneam. Nu există să facă așa ceva fără susținere”, a spus Gigi Becali, potrivit sursei citate.