Gigi Becali este foarte aproape de îi da o lovitură cruntă lui Dinamo. Deian Sorescu, fostul căpitan al câinilor, este cu un pas la FCSB.
Deian Sorescu a declarat că își dorește să revină în Superligă, iar FCSB a intrat imediat pe fir.
Gigi Becali, lovitură devastatoare pentru Dinamo
Se pare că patronul lui FCSB și Deian Sorescu au ajuns la o înțelegere, iar acum lipsește doar acordul clubului de care aparține Sorescu, Rakow Czestochowa.
Conform Fanatik.ro, oferta FCSB-ului este pentru un împrumut până la finalul sezonului.
În cazul în care oficialii lui FCSB vor fi mulțumiți de randamentul jucătorului, clubul îl poate transfera definitiv.
1.5 milioane de euro este cota de piață al lui Deian Sorescu.
Fostul căpitan de la Dinamo nu a uitat nici de fosta sa formație. Sorescu îi sfătuiește pe câini să meargă pe rețeta Rapidului.
Internaționalul îi sfătuiește pe dinamoviști să ”înceapă un proiect nou”.
„E foarte greu. Ar fi fost bine, pentru club și oamenii care sunt acolo, să fi făcut un proiect și să fi venit cu bani. De exemplu, cum s-a întâmplat la Rapid. Ați văzut că acolo s-a făcut un proiect frumos și curat, unde se poate face performanță.
Ar fi o soluție și pentru Dinamo. Așa poate ar atrage și investitori. Ar fi mult mai ok, din punct de vedere sportiv, pentru că nu ar mai apărea alte datorii, nu ar mai fi nicio problemă și ar putea să facă performanță în liniște. Ați văzut și Rapidul cum este la ora actuală.
Și Dinamo ar putea să atragă mulți investitori. Este greu, dar nimic nu este imposibil”, a declarat Deian Sorescu, în exclusivitate, pentru AS.
Sorescu a plecat de la Dinamo în iarna anului 2022 și a fost transferat la polonezii de la Raków Częstochowa.