Gigi Becali îi dă două tone de brânză de oaie lui George Simion la nuntă! Dar nu de la oile lui!

A fost știrea care a făcut deliciul tuturor, ieri. Că latifundiarul din Pipera, crescător renumit de ovine, Gigi Becali, dăruiește nunta de la Măciuca a lui George Simion cu… brânză fără număr.

„Tocmai am plecat de la domnul Gigi Becali care o să ne ajute cu 2.000 kg de brânză, o să avem şi mămăliguţă cu brânză. Ne ajută mulți din apropiații noștri, iar domnul Becali este un om patriot și credincios, ne ajută și el. Va veni doar la cununia religioasă, dânsul nu mai merge de mult la petreceri.”, a spus chiar George Simion, în direct la emisiunea lui Victor Ciutacu de la România TV.

Lumea s-a întrebat dacă Becali îi va da lui Simion brânză de oaie din lapte pe care uneori – așa cum a tot povestit – îl mulge chiar el în persoană. Mai ales că două tone nu sunt chiar două kilograme, iar pe 27 august, la nunta mare din poieniță la Măciuca, liderul AUR a invitat tot poporul și sunt zeci de mii de guri de hrănit.

Becali a lămurit însă astăzi misterul. ”Da, îi voi da 2 tone de brânză lui George Simion. O să i se ducă acolo. I-am zis: ”Bă, eu la nuntă nu vin!”. Că nu merg la nunți… Și i-am zis că are mulți oameni acolo, eu îi dau brânza pentru nuntă. Ca să îl ajut pe el. Brânza e de la oaie, de la Sibiu, de acolo am luat-o, de la ciobanii de acolo.

Nu am eu atâta brânză, eu fac doar pentru mine. Este un cioban de la Sibiu care are vreo 5.000 de oi și i-am zis să ducă la nuntă. Nu știu cât, poate o tonă îi ajunge, să vedem câți oameni sunt. Dar câtă brânză are nevoie, o dau eu, cadou de nuntă.

Am mâncat și eu de la ciobanul ăla. El vinde la București, eu mă întâlnesc cu el la Biserică, în fiecare zi. E din familie de ciobani, au acolo… Mi-a adus și mie o dată o putină de brânză și mi-a plăcut. I-am și zis că atunci când am nevoie iau de la el”, a spus finanțatorul FCSB, pentru Fanatik.ro.

”Brânză veche, clar! Nu poți să faci atât de multă brânză proaspătă. Ca să faci o tonă de brânză proaspătă trebuie să ai 3.000 de kile de lapte. Pentru asta trebuie să mulgi de la 10.000 de oi. De unde atâtea oi? Și dacă ar avea, ar putea să mulgă doar 3.000-4.000 de oi. Va primi brânză tare, va fi din cea veche”, a mai precizat Becali, în Fanatik.ro.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed