Gigi Becali face anunţul momentului! Elias Charalambous e obligat să execute. Jucătorul care va intra direct titular. Latifundiarul din Pipera a fost foarte nervos după egalul celor de la FCSB din prima manşă a turului 3 preliminar din Conference League.
Gigi Becali a spus clar. Siyabonga Ngezana urmează să debuteze la FCSB într-un meci oficial. Fundașul sud-african va juca în următorul meci de campionat al roș-albaștrilor, cu Poli Iași.
Gigi Becali face anunţul momentului!
La o lună de la debutul vicecampioanei în noul sezon, Siyabonga Ngezana va juca în premieră pentru roș-albaștri într-un meci oficial. Gigi Becali a anunțat imediat după remiza din Conference League cu Nordsjaelland, 0-0, că stoperul din Africa de Sud va intra la următoarea etapă de campionat, cu Poli Iași.
„Nu știu nimic despre el. Doar că o să intre în meciul cu Iașiul. La meciul cu Iașiul, după ce ne calificăm cu danezii, o să intre și el. Dacă vrea Dumnezeu să ne calificăm”, a transmis Becali, în direct la OrangeSport.
Meciul dintre FCSB și Poli Iași este programat pe 20 august, cu vicecampioana gazdă. Este un meci din etapa a şasea din Superligă.
Ngezana, cumpărat cu 600.000 de euro din Africa de Sud, de la Kaizer Chiefs, a jucat până acum pentru FCSB doar într-un amical cu PAOK. A intrat în ultima jumătate de oră și a greșit decisiv la singurul gol al grecilor, alunecând în fața unui adversar.
Gigi Becali a plătit 600.000 de euro către Kaizer Chiefs pentru a-l aduce pe fundașul central sud-african. Apoi i-a mai achitat jucătorului un bonus de 50.000 de euro la semnarea contractului. În curând se vor împlini două luni de când stoperul a semnat cu roș-albaștrii și el va mai avea 27.000 de euro din salarii.