Gigi Becali declanşează cutremurul! Decizia şoc luată după umilinţa cu danezii: ‘M-au luat de prost’ + Avertisment dur pentru Mihai Stoica

Gigi Becali a făcut o adevărată criză de nervi după ce echipa sa a pierdut cu 0-5 în fața celor de la Silkeborg în Conference League. Săptămâna trecută, FCSB a pierdut cu același scor în Danenarca, doar că atunci, Nicolae Dică nu a introdus mai mulți titulari.

După ce FCSB a fost umilită din nou, Gigi Becali a anunțat că s-a săturat să investească bani în fotbal și a amenințat că se va retrage din fotbal cât de curând.

„E cea mai mare bătaie de joc din viața mea. Chiar îmi dau seama că aștia m-au luat de prost. Am vorbit de atâtea ori că mă retrag din fotbal, dar acum o sa vedeți că îmi pun planul în aplicare încet, încet’, a spus Becali pentru Prosport

Becali spune că nu are de gând să se mai consulte cu nimeni, nici măcar cu Mihai Stoica. Patronul este extrem de furios și spune că jucătorii și-au bătut joc de el.

„Și nu, nu o să mă consult cu niciun Meme, că nu are Meme ce explicații să îmi mai dea. M-am săturat de tot felul de scuze. Nu avem tată nicio scuză. Eu sunt fraierul României, pentru că am băgat atâția bani în transferuri și am ajuns bătaia de joc a fotbaliștilor. Unii sunt supărați că nu joacă, dar când îi bagi să joace te fac de tot râsul.

Așa că retragerea mea va începe cât de curând. Nu am ce să mai discut cu Meme pe intenția mea de retragere, că nu decide el pe banii mei”, a declarat Gigi Becali, în exclusivitate, pentru ProSport.

Distribuie articol:

COMENTARII

1 COMENTARIU

  1. Nu sunt în stare să dea un gol, nu știu să dribleze, nu știu să tragă cu stângul, nu știu să dea cu capul, sunt efectiv niște panarame. Ar trebui să fie plătiți cu salariul minim pe economie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed