Gigi Becali a decis! Ce se întâmplă cu Joyskim Dawa. Anunț categoric al patronului de la FCSB

Gigi Becali a decis! S-a aflat ce se întâmplă cu Joyskim Dawa. A apărut un anunț categoric al patronului de la FCSB.

Joyskim Dawa (27 de ani) a fost utilizat în mare parte din meciurile roș-albaștrilor din acest sezon, în ciuda faptului că fundașul din Camerun i-a surprins în mod neplăcut pe cei de la FCSB în câteva momente importante.

Gigi Becali a decis

Dawa a ajuns la vicecampioana României în vara anului 2022, fiind transferat de la FC Botoșani contra sumei de 350.000 de euro.

După ce a renunțat la Joonas Tamm și Iulian Cristea, Gigi Becali îi mai are pe fundașii centrali Joyskim Dawa și Denis Haruț. Mai mult, zona defensivă ar urma să fie întărită de Siyabonga Ngezana.

Momentan, patronul de la FCSB a spus că nu vrea să renunțe la Joyskim Dawa, în ciuda greșelilor sale din apărare.

„Dawa nu e un fundaș central de aruncat. El greșește, dar are forță și viteză. Dacă își reglează puțin comportamentul și mișcările, tot am încredere în el.

Noi am dat 7 jucători care nu jucau și am luat până acum 3. Și vor fi titulari. Am întărit echipa cu trei titulari. Crește talia echipei. Vom avea Dawa, Edjouma, Djokovic și Ngezana. Avem patru jucători care să dea cu capul la centrări. Nu mai las echipa așa”, a spus Gigi Becali, conform GSP.

În prima stagiune la echipa lui Gigi Becali, Dawa a jucat în 46 de partide și a marcat 5 goluri.

Pe de altă parte, latifundiarul din Pipera a spus că din sezonul viitor nu va mai titulariza jucători, astfel că aceștia vor evolua pe bază de „concurență”.

„Acum am 5 mijlocași, dar vor juca doar 3. Deci dintre ăia 5, care sunt toți buni, vor juca doar 3. Djokovic, Băluță, Olaru, Malcom și Șut, dar doi dintre ei vor sta pe bancă. Nu am niciun favorit, va fi concurență. Acum o să fie concurență, că nu mai ești sigur că rămâi pe teren”, a mai spus Becali.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed