Gigi Becali a dat verdictul! Patronul vicecampioanei României a spus cu cine se bate FCSB la titlu. Anunţul a venit chiar înaintea derby-ului cu CFR Cluj. Finanțatorul bucureștenilor a identificat principala rivală a roș-albaștrilor.
Gigi Becali a prefațat partida dintre CFR Cluj și FCSB, context în care patronul roș-albaștrilor a spus că formația „feroviarilor” este principala lor adversară în lupta pentru titlu.
Gigi Becali a dat verdictul
De altfel, Gigi Becali a spus că se teme de meciul cu echipa lui Andrea Mandorlini, partidă care va avea loc astăzi, de la ora 20:00.
„Cu CFR-ul o să facem de o să jucăm fotbal. Știu eu dinainte? Se poate întâmpla orice, se știe. Am văzut CFR-ul cu Craiova. Cu ei ne batem la campionat.
E echipă puternică. Hai, mă, ce i-a bătut Craiova. A dat gol Craiova, nu i-a bătut. I-a făcut țăndări. Stăteau numai la ei în teren. Joci acasă și să stea numai la tine, în jumatea ta.
E echipă foarte puternică CFR-ul. Se poate întâmpla orice cu ei. Dacă nu pasăm cu ei… CFR-ul e echipă pe care trebuie s-o pasezi.
Să pasezi, să pasezi, să pasezi. Sunt jucători foarte puternici. Acuma un singur lucru au hibă: sunt mai în vârstă. Trebuie să îi pasezi ca să le iei vlaga. Dacă nu pasezi, te iei la luptă cu CFR-ul, n-ai nicio șansă”, a spus Gigi Becali, potrivit Fanatik.
Neluțu Varga: „O să le facem Sărbătorile puțin mai dezamăgitoare”
Mai apoi, și Neluțu Varga, finanțatorul echipei din Gruia, și-a exprimat așteptările înainte de partida cu vicecampioana României.
„Avem meci foarte important cu FCSB, echipa care este pe primul loc, și vreau să câștigăm. Nu accept nimic altceva decât o victorie în fața FCSB-ului.
Nu mă mai luați pe mine, nu încercați să mă băgați în polemici cu Gigi Becali. Nu am nimic cu omul. Eu vreau să câștigăm, să arătăm că suntem cea mai bună formație și că ne batem la titlu. Sperăm să luăm campionatul în acest an, chiar dacă este unul de reconstrucție.
Echipa joacă un fotbal frumos, dar important este să adunăm puncte. Trebuie neapărat să batem FCSB-ul, să ne apropiem de ei, să le suflăm în ceafă și când începe play-off-ul, cel mai important segment al campionatului, să fim într-o poziție în care să atacăm puternic.
Normal că FCSB este o echipă bună, dar eu cred că CFR Cluj este o echipă mult mai bună, mult mai calitativă decât cei de acolo. Spun asta cu tot respectul față de fotbaliștii de la FCSB.
Va fi o partidă dificilă, dar sunt ferm convins că avem forța să batem FCSB-ul. Dacă la începutul campionatului nu prea aveau cu cine juca, glumind puțin, ne ziceau: ‘dați-ne adversari’, văd că în ultimul timp au parte de adversari de cred că s-au săturat. Sunt convins că și noi ne vom încadra acolo și o să le facem Sărbătorile puțin mai dezamăgitoare cu o victorie în fața propriilor noștri suporteri”, a spus Varga, conform aceleiași surse.