Gigi Becali șochează din nou! Anunț clar despre noul jucător de la FCSB. Ce i-a transmis lui Elias Charalambous

Gigi Becali șochează din nou! Patronul vicecampioanei României a făcut un anunț clar despre noul jucător de la FCSB. S-a aflat ce i-a transmis lui Elias Charalambous, antrenorul echipei. Luis Phelipe nu are locul asigurat la formația bucureșteană.

Luis Phelipe (22 de ani), fotbalistul legitimat la Poli Iași, a fost de acord cu oferta lui Gigi Becali și va evolua la FCSB de la începutul anului 2024.

Gigi Becali șochează din nou

Patronul roș-albaștrilor a achitat suma de 200.000 de euro pentru transferul jucătorului brazilian, iar formația din Copou a rămas cu un procent de 20% dintr-un viitor transfer. Phelipe a semnat deja un acord cu echipa bucureșteană, valabil timp de doi ani, și va avea o remunerație de 10.000 de euro pe lună.

Gigi Becali a recunoscut, imediat după ce transferul a fost confirmat, că Phelipe va trebui să-l convingă că merită să rămână la FCSB.

„Eu îi încerc. Tot ce văd interesant, iau și încerc. E bun, rămâne. Nu e bun, pleacă. Eu îi iau și îi încerc la mine”, a declarat Gigi Becali, potrivit Sport.ro.

Luis Phelipe a mai jucat pentru echipe ca Bragantino, RB Salzburg, FC Liefering, FC Lugano, Atletico-GO, Nautico, Botafogo și Paysandu.

Cota lui de piață este de 350 de mii de euro, conform Transfermarkt. Brazilianul are 3 goluri și 3 pase decisive în 18 partide de SuperLigă ale Poli Iași.

Dan Alexa: „Genul ăsta de jucător e tot mai rar în România”

Dan Alexa (44 de ani) a spus că Phelipe este un fotbalist potrivit pentru stilul de joc al celor de la FCSB, mai ales pentru că el poate evolua în ambele flancuri ale atacului, conform Digisport.

„E un jucător special, care învinge foarte ușor adversarul direct. Genul ăsta de jucător e tot mai rar în România. FCSB are câțiva, Farul… CFR-ul mai puțin. La Craiova mai sunt Mitriță sau Markovic.

Creează superioritate, rupe liniile, cred c-a avut nevoie de perioada asta de acomodare pentru că e brazilian, dar e un jucător foarte bun, pe stilul FCSB-ului”, a spus Alexa, conform sursei citate anterior.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed