Gică Popescu, necruțător cu tricolorii care n-au avut șut la poartă în prima repriză cu Muntenegru

Aflat în studioul Prima TV, Gică Popescu a avut un discur dur la adresa jucătorilor echipei naționale și a tacticii preferate de selecționerul Edi Iordănescu. De altfel, România nu a trimit în prima repriză niciun șut spre poarta Muntenegrului. Și până în momentul în care gazdele au deschis scorul, n-au reușit niciun șut pe poartă.

„Am arătat foarte rău. Sper ca abordarea să fie diferită după pauză. Dacă ne vom retrage ca în prima repriză, mi-e teamă că pericolul să pierdem meciul este foarte mare.

M-a deranjat foarte mult abordarea în fața unei echipa ca Muntenegru. Nu pot să cobor cu toată echipa și să aștept un contraatac. Dar cum să contraatac, dacă extremele coboară la nivelul fundașilor? Mă uit în față și cu cine să joc? E doar Tănase.

Nu se câștigă meciul cu 4-1-4-1 în fața celor din Muntenegru! Trebuie să mergem peste ei. Noi am intrat în careul lor prima dată în minutul 40”, a spus Gică Popescu, la Prima TV.

„Niciodată nu voi putea să accept că fotbalul românesc a decăzut în așa hal încât să nu câștigăm o astfel de grupă. Pe cine să ne mai rugăm să avem adversari? Insulele Feroe, Andorra și Liechtenstein? Atunci am fi favoriți?

Indiferent de selecționer, de orice, trebuie să fim favoriți în această grupă! Azi câștigăm cu 2-1. Nu am mai fost de mult atât de optimist. Indiferent de cum ar arăta Muntenegru, nu are cum să fie favorită în fața noastră!”, spusese fostul căpitan al naționalei cu câteva minute înaintea meciului de la Podgorica.

Distribuie articol:

COMENTARII

1 COMENTARIU

  1. domnule GICĂ POPESCU, MAI BINE AR PRIMI FIECARE CÂTE UN ȘUT (cum spuneți), ȘI SĂ PLECE DE PE UNDE AU VENIT ! SUNTEM RUȘINEA LUMII, NU NUMAI AI EUROPEI, CU ASEMENEA AȘA-ZIȘI JUCĂTORI !!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed