Gică Popescu a dat cărţile pe faţă! Dezvăluiri despre transferul momentului în Superliga. De ce a renunţat Gică Hagi la vedeta sa

Gică Popescu a dat cărţile pe faţă! Dezvăluiri despre transferul momentului în Superliga. S-a aflat de ce a renunţat Gică Hagi la vedeta sa. 400.000 de euro a obținut Regele pentru transferul lui Aioani.

Marian Aioani a fost al cincilea transfer pentru Rapid. După plecarea lui Horațiu Moldovan la Atletico Madrid, Dan Șucu s-a înțeles cu Gică Hagi pentru transferul portarului echipei de la malul Mării Negre.

Gică Popescu a dat cărţile pe faţă!

Pe lângă cei 400 de mii de euro care au intrat în contul clubului, Farul Constanța mai beneficiază și de 20% dintr-un viitor transfer al portarului.

La scurt timp după ce s-a oficializat transferul, Gică Popescu a dezvăluit câteva detalii de la negocierile care au avut loc între Rapid și Farul.

”La noi a fost de socoteli. Gică decide ce jucători pleacă și ce jucători vin. A făcut o analiză și a ajuns la concluzia că putem să ăi dăm drumul pentru a veni un alt portar. El face aceste socoteli. Atunci când vine o ofertă, el ia decizia pentru că el știe cel mai bine care este situația din vestiar. Mereu se putea mai bine. Gică a decis prețul. Nu știu dacă era cazul aici. Nu am participat la negocieri. Dacă Gică a considerat că era un preț bun, l-a lăsat să plece. Poate ar fi fost mai puțin dacă aș fi participat eu. Nu poți să știi.

Este un jucător care pe noi ne-a ajutat foarte mult la câștigarea campionatului. Ne-a salvat de multe ori în situații complicate. Banii pe care îi ia la Rapid nu i-ar fi luat niciodată la Farul. Nu ne permitem să plătim aceleași salarii ca FCSB, CFR sau Rapid. Ne gândim prima dată la jucător. Cum îl știți pe Gică, un tip darnic, asta a fost prima evaluare pe care a făcut-o. Avem un procent important la următorul transfer. Există și o clauză. Sunt mai multe clauze legate de performanță”, a spus Gică Popescu, la digisport.ro.

Prima declarație a lui Aioani în tricoul Rapidului

„Mă bucur că sunt aici și sper să facem o treabă foarte bună. Am simțit să vin la Rapid. Am simțit că este un proiect bun şi că va fi ceva de succes, că acesta este drumul cel bun pentru mine.

Am vorbit chiar de dimineață cu Horațiu, mi-a urat succes!

Suporterii Rapidului sunt foarte frumoși, de fiecare dată când joacă în Giulești, împing echipa spre victorie și acesta este un lucru foarte important pentru că trebuie să existe o conexiune între suporteri și echipă”, a declarat Aioani, potrivit site-ului oficial de la Rapid.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed