Gică Hagi, avertisment dur pentru cei de la Farul. Ce sunt obligaţi să facă rechinii. Altfel nu au nicio şansă

Gică Hagi, avertisment dur pentru cei de la Farul. S-a aflat ce sunt obligaţi să facă rechinii. Altfel nu au nicio şansă. Farul se poate îndepărta în fruntea Superligii dacă va câştiga în deplasarea de la Piteşti.

Gică Hagi se teme însă înaintea meciului FC Argeş – Farul. Îi respectă pe cei din trivale înaintea duelului de duminică, de la ora 17.00.

Gică Hagi, avertisment dur pentru cei de la Farul.

Gică Hagi este precaut. Farul, liderul Superligii, merge la Pitești pentru un duel cu echipa de pe locul 13, FC Argeș. Piteştenii n-au mai câștigat în campionat de pe 30 octombrie 2022. Chiar și așa, Gică Hagi își pune elevii în gardă. Discursul „Regelui” de la conferința de presă premergătoare meciului a fost marcat de precauție.

„La orice meci trebuie să demonstrezi că ești mai bun decât adversarul. Este o deplasare în care întotdeauna am avut probleme. Mergem să încercăm să luăm cele 3 puncte.

Am analizat foarte bine adversarul, sperăm să facem ambele faze mai bine decât el și să ne întoarcem cu cele 3 puncte. Sper ca echipa să fie la fel de ambițioasă ca până acum.

Pentru mine nu există ca noi să fim favoriți. Trebuie să fim aceiași, să demonstrăm pe teren, să arătăm foarte bine acolo, să fim concentrați și determinați, cu atitudine foarte bună.

Au schimbat mulți jucători, încearcă să-și găsească relațiile de joc. Au un antrenor ambițios, care vrea să câștige, este o echipă rănită dintr-un oraș cu tradiție, cu istorie fotbalistică în spate, unde e greu să câștigi.

Va fi dificil din toate punctele de vedere, dar tot ne gândim la cele 3 puncte”, a precizat Hagi, care în finalul conferinței s-a referit la rezultatele celor două echipe la Sibiu, contra lui Hermannstadt.

„Argeșul a făcut egal în deplasarea unde noi am luat 4-0. Am toți jucătorii la dispoziție. Până acum unii au stat suspendați, alții cu mici probleme de sănătate, dar acum îi am pe toți la dispoziție”, a mai spus Hagi.

Pe 4 februarie, FC Argeș a remizat la Sibiu, 1-1 cu Hermannstadt. Anterior, pe 10 decembrie, sibienii o învinseseră pe Farul cu un neverosimil 4-0.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed