Gică Hagi a dat marea lovitură! Şi-a vândut vedeta în străinătate. Jucătorul dorit de Gigi Becali a ajuns în Franţa

Gică Hagi a dat marea lovitură! Şi-a vândut vedeta în străinătate. Jucătorul dorit cu insistenţă de Gigi Becali la FCSB a ajuns în Franţa. S-au aflat toate detaliile tranzacţiei finalizate după meciul cu CFR Cluj.

Gică Hagi a început prost anul 2023. A pierdut derby-ul cu CFR şi primul loc în Superliga. A pus însă mâna pe o sumă importantă de bani.

Gică Hagi a dat marea lovitură!

Gică Hagi l-a vândut pe Alexi Pitu în Franţa. Jucătorul de 20 de ani va ajunge la Bordeaux, echipă care luptă pentru promovarea în Ligue 1. Giovanni Becali susţine că negocierile au durat până la 4 dimineaţa. Pitu e cotat la 1.4 milioane de euro şi şi-a trecut în cont în acest sezon, în 20 de meciuri, 5 goluri şi 5 pase decisive.

„Vă dau în premieră, azi noapte Gică Hagi l-a vândut pe Alexi Pitu la Girondins Bordeaux. Nu ştia nici musca, nicio albină şi vii tu cu telefonul ăsta, să îţi dau o veste în premieră. Am tratat cu Gică toată noaptea, până la ora 04:00.

O echipă care a avut probleme financiare, care a avut o gaură de 80-90 de milioane de euro. O echipă emblematică din fotbalul francez. Sunt acum pe locul doi după Le Havre şi încearcă să reintre în Ligue 1, unde le-a fost locul întotdeauna”, a spus Giovanni Becali, conform fanatik.ro.

Gigi Becali l-a dorit şi el pe Alexi Pitu, în toamna anului trecut. Ar fi oferit 400.000 de euro, dar Gică Hagi nu l-a lăsat să plece fără un milion de euro. „Ce să fac, îmi trebuie şi mie jucători de 27 de ani. Am destui jucători tineri de vânzare, pe care pot să iau bani. Am acum 3-4 tineri. Eu nu vreau acum, nu mai vreau să risc bani. Pe Hagi nu poate nimeni să îl copieze… la Gică dacă nu joci, te mănâncă.

Pitu este bun, adevărat. Eu nu pot acum să dau bani pe un atacant. Nu am nevoie de un atacant, am destui. În locul cui să joace? Trebuie să joace titular dacă dai bani. Hagi vrea un milion.

Dacă mi l-ar da pe Pitu, cu 400.000 îl iau. Cum să-l iau dacă Gică cere un milion. El a spus clar, nu sunt miliardar. Gică este specialist şi munceşte mult. Eu am ieşit cu banii, dar el scoate şi vinde jucători”, a declarat Gigi Becali, pentru sport.ro.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed