Gheorghe Hagi, resemnat după egalul cu Chindia: ‘Poate nu am fost inspirat’ + Mesaj clar pentru jucătorii de la Farul

Farul s-a împiedicat de Chindia, cele două echipe terminând la egalitate, scor 1-1. Dâmbovițenii au egalat în ultimele minute după ce au primit un penalty.

Gică Hagi a avut un mesaj clar pentru elevii săi după meci.

„Am întâlnit un adversar bun, toate meciurile din Liga 1 sunt foarte grele. Nu suntem dintr-o dată invincibili, trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, să muncim. Încep meciurile tari, sper să jucăm foarte bine. Jucătorii trebuie să fie concentrați la ce au de făcut până în iarnă, apoi vom vedea.

Suntem fericiți, într-un moment foarte bun, excelent, dar trebuie să rămânem concentrați. Vin meciurile tari, trebuie să facem puncte, să avem pretenții, să ne dorim să rămânem sus. Trebuie să fii motivat, să ai jucători ambițioși, să joci fotbalul tău, să fii convins de ce faci”, a adăugat Hagi la PrimaSport.

Gică Hagi: „Probabil n-am fost nici eu inspirat”

Hagi spune că se aștepta la un meci greu cu Chindia, echipă care și-a revenit spectaculos după instalarea lui Toni Petrea pe banca tehnică.

„Din păcate, nu am gestionat bine meciul la 1-0. Probabil n-am fost nici eu inspirat cu schimbările, așa cum alteori am fost.

Suntem două echipe în formă, nu m-a surprins Chindia. Cred că echipa e mult mai verticală cu Toni, atacă spațiile, caută golul. orice echipă căreia îi oferi timp și spațiu să gândească devine foarte bună. Nu am fost inspirați cu mingile recuperate. Am recuperat mingi bune, dar nu am făcut ce trebuia apoi”, a mai spus Hagi.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed