Generalul Ilie Năstase se implică în războiul Stelelor și își alege tabăra. Nimeni nu s-ar fi așteptat să spună asta

Generalul Ilie Năstase se implică în războiul Stelelor și își alege tabăra. Nimeni nu s-ar fi așteptat să spună asta.

Războiul de 8 ani dintre FCSB şi CSA Steaua a produs marea schismă în rândul suflării steliste. Dar Ilie Năstase, general în rezervă, dar și fost președinte de onoare la clubul lui Gigi Becali și-a asumat din ce tabără face parte.

Ilie Năstase și-a ales echipa

Legendarul sportiv a fost clar când a spus cu cine va ține într-un eventual duel al Stelelor în Liga I.

“Văd un derby între CSA şi FCSB în prima ligă. Dar pentru mine, Steaua este FCSB-ul de astăzi. Eu aşa văd. Poate cei care au jucat pentru Steaua, văd altfel. Dar eu aşa văd. Dacă nu era Becali, echipa asta nu mai exista”, a dezvăluit Năstase, la Fanatik.

În ultima vreme, Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis la rejudecarea procesul pentru palmares. Iar senatorul Vasile Vasile Dâncu, fost ministru al Apărării, a depus o inițiativă legislativă pentru modificarea Legii Sportului, care ar permite celor de la CSA promovarea în SuperLigă.

 

“Şi treaba cu Steaua care nu e lăsată să joace în SuperLiga este o minciună gogonată pentru că toate echipele din provincie sunt susţinute de primării, care sunt de stat.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed