Gestul uluitor al lui Ilie Năstase! Ce a putut face fostul mare sportiv în Săptămâna Mare. Soţia sa a rămas fără cuvinte

Gestul uluitor al lui Ilie Năstase! S-a aflat ce a putut face fostul mare sportiv în Săptămâna Mare. Soţia sa a rămas fără cuvinte şi l-a dat de gol pe acesta. Nimeni nu se aştepta la un asemenea comportament al acestuia.

Ilie Năstase este de nerecunoscut. Primul lider mondial al tenisului masculin s-a schimbat total. Chiar soţia acestuia a dat toate detaliile.

Gestul uluitor al lui Ilie Năstase!

După numeroasele probleme pe care le-a avut, Ilie Năstase pare că s-a schimbat total. Acesta a mers în pelerinaj la Ierusalim în Săptămâna Mare. Soția marelui jucător a rămas impresionantă de atitudinea evlavioasă a acestuia.

Cei doi au vizitat mai multe biserici, mănăstiri și locașuri sfinte. „Când i-am spus, prima dată, că am decis să merg în pelerinaj la Ierusalim nu a avut nicio reacţie. Apoi, i-am tot reamintit, punctând astfel şi trecerea timpului.

Cu trei zile înaintea plecării grupului, fiindcă am mers împreună cu preotul meu duhovnic, şi cu alte peste 50 de persoane, a cedat şi m-a asigurat că vine şi el. L-o fi speriat faptul că urma să rămână singur acasă şapte zile. A fost surprinzător, chiar şi pentru mine, cât de ascultător a fost Ilie, în tot acest interval de timp!

Nu a comentat, a ascultat explicaţiile, nu s-a plâns că mergem prea mult sau că facem nu ştiu ce anume. Nimic din toate acestea. Ilie a fost de un calm imperial, cum nu-mi amintesc să-l fi văzut vreodată. Ilie și-a făcut cruce, a intrat în toate bisericile, inclusiv acolo unde căile de acces sunt mai anevoioase, a fost prezent la momente spirituale. El care nu e bisericos din fire! Mi-a fost mai mare dragul!”, a spus Ioana, conform playtech.ro.

Dar asta nu e tot. Nasty a rămas la fel de cunoscut şi de iubit peste tot în lume. „Într-un fel, aşa am şi realizat cât de mulţi români trăiesc în Israel. Fiindcă, nu a fost zi în care zeci de oameni să nu-l salute pe Ilie Năstase, pe oriunde am trecut.

Fie lângă biserici, fie lângă hotel sau un biet magazin, pe unde ne mai opream, ca să ne mai luăm una sau alta. Şi nu doar românii l-au oprit ca să-l salute şi să vorbească cu el. Şi evreii au făcut acelaşi lucru. Şi toţi îl strigau pe numele mic, Ilie”, a mai dezvăluit Ioana Năstase pentru sursa citată.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed