Gabriela Szabo, răspuns dur pentru Nicuşor Dan! Contestă demiterea de la CSM Bucureşti: ‘Nu a existat o bază documentară’

Scandalul de la CSM Bucureşti este departe de a se încheia. După ratarea titlului de campioană în Liga Florilor, au început conflictele la formaţia Primăriei Capitalei. Gabriela Szabo i-a oferit un răspuns dur primarului Nicuşor Dan după ce a fost demisă din fruntea clubului.

Fosta atletă a publicat un răspuns, ca urmare a demiterii sale, în care anunță că decizia nu are o bază documentară. Gabriela Szabo a aflat că a fost înlăturată de la conducerea clubului CSM București de pe rețelele sociale.

„Am observat în spațiul public, respectiv pe rețeaua de socializare FB, anunțul domnului Primar Nicușor Dan în ce privește schimbarea conducerii CSM, inclusiv prin ‘detasarea’ mea. Fără a exista o bază documentară, decizia apare ca motivată de aspecte aflate personal de domnul Primar ‘din interior’ (al clubului). Aceiași angajați pe ale căror spuse este întemeiată decizia anunțată au pierdut în instanță dosare inițiate ca urmare a defăimării mele sau a activității mele.

Nu sunt o persoană conflictuală, de aceea voi urmări desfășurarea acestei proceduri, bineînțeles așteptându-mă să fie una transparentă, în egală măsură analizând legalitatea acesteia. Fac această precizare întrucât, în calitate de Membru al Consiliului de Administrație al CSM, nu am participat la întâlnirile domnului Primar cu membrii Consiliului.”, a scris Gabriela Szabo, pe Instagram.

Directorul general al Clubului Sportiv Municipal Bucureşti, Gabriela Szabo, nu a rămas fără loc de muncă. Va fi detaşată la conducerea Centrului Dalles, iar în locul ei va fi numit interimar unul dintre directorii adjuncţi. Acesta a fost anunţul primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a precizat că va trimite Corpul de Control pentru a verifica activitatea CSM.

„Am luat decizia de a schimba conducerea Clubului Sportiv Municipal Bucureşti. Directorul general al CSM, Gabriela Szabo, va fi detaşată la conducerea Centrului Dalles, iar în locul ei va fi numit interimar unul dintre directorii adjuncţi. Înainte de a lua această decizie, am discutat cu membrii Consiliului de Administraţie al CSM Bucureşti, iar concluzia a fost clară – schimbarea e necesară.

Actuala conducere a ratat obiective competiţionale, a determinat plecarea unor oameni valoroşi şi a avut un management defectuos (decizii pripite şi fără consultare, dar şi tergiversarea luării altor decizii, incapacitatea de a armoniza relaţiile interne, abordări conflictuale în interacţiunile cu şefii secţiilor sportive)”, a scris primarul general, pe Facebook.

Mai mult, Nicuşor Dan va trimite Corpul de Control pentru a verifica activitatea CSM Bucureşti, „în urma semnalelor primite” din interior. „Precizez că am toată preţuirea pentru performanţele sportive ale Gabrielei Szabo, dar decizia pe care am luat-o priveşte activitatea ei în fruntea CSM Bucureşti”, a completat el.

Distribuie articol:

COMENTARII

2 COMENTARII

  1. Tot respectul pentru activitatea atletica în care sunteți un monument.In schimb după rezultatele echipei de handbal și ale clubului trebuia o demisie încă de anul trecut.Totul în ultimii ani sa bazat numai..pe promisiuni și papat bani.Un antrenor de calibru trebuie în locul lui plete în vânt

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed