Gabi Balint agită din nou spiritele. Fostul mare fotbalist a reaprins conflictul dintre Edi Iordănescu și Gică Hagi. Acesta și-a ales partea.
Gabi Balint a vorbit despre conflictul dintre Edi Iordănescu și Gică Hagi, care a pornit din cauza lipsei lui Ianis Hagi din lotul echipei naționale.
Gabi Balint și-a împărtășit opinia
Gabi Balint și-a împărtășit opinia. Fostul stelist este de părere că Edi Iordănescu a greșit. Fostul atacant susține că a stat lângă „Rege”, când acesta vorbea cu Ianis, cu privire la acest moment.
„Contează mult ca jucătorul să se simtă important. Am fost și eu jucător și mă sunau și pe mine. La un moment dat, Mircea Rădulescu, când era antrenor la națională, a venit la Burgos, a stat vreo două-trei zile la antrenamente, am avut și un meci.
Apoi, de la mine mergea la altcineva și tot așa. Am fost eu, era Răducioiu la Milan, Ilie Dumitrescu la Tottenham, Craioveanu la Real Sociedad.
Eu am fost pe la echipe, am stat de vorbă cu antrenorii, am stat la antrenamente, am fost la meciuri. Deci era important ca jucătorul care era în vederile noastre să se simtă important”, a spus Gabi Balint, la Digisport.
Gabi Balint știe ce-i lipsește lui Iordănescu
„Eu o pun pe lipsa de experiență a lui Edi Iordănescu. Mesajele nu rezolvă nimic. E important să vorbești cu jucătorul, dacă tu spui că el e important pentru tine la națională.
Trebuie să menții o relație cu el, mai ales că a suferit ce a suferit. Eu știu și prin ce a trecut taică-său, care trebuia să aibă grijă și de Farul și să-l încurajeze în fiecare seară pe Ianis, vorbind prin video cu el.
De multe ori am stat lângă el când vorbea: ‘Hai, tati, că mai ai puțin’. Și mai avea luni, înțelegi? E foarte greu. Și eu am fost puțin supărat. Un mesaj dat după ce lotul a fost anunțat, asta nu înseamnă că s-a discutat. Ce era așa greu? Sună-l! ‘Bă, nu ești sută la sută’. Eu sunt sigur că era altfel.
Îl durea mâna să-l pună pe o listă? Un antrenor cu experiență se gândește înainte și ia toate măsurile când se apropie o acțiune, ca să nu dea apă la moară la toți.
Trebuie să facă să fie bine și cu jucătorii, și cu presa, și cu toți. Se vorbește și în teren că anticipația e o calitate, atunci când vine mingea la tine, să știi ce să faci, care e cea mai bună soluție”, a adăugat Gabi Balint, pentru sursa citată anterior.
Aiurea…Tot pe drumuri ? Altă treabă n-are selecționerul?
Eu ii reproșez tocmai lotul mult prea numeros, lipsa unui „11” de baza!
Când va fi Ianus apt mai vorbim!
Altfel jucător bun; păcat că Tac-su l-a băgat în discuția asta. Nu-i lipsea …