Fundaşul argentinian Nicolas Tagliafico a părăsit-o pe Ajax Amsterdam și a semnat cu Olympique Lyon

Nicolas Tagliafico, fundaşul stânga argentinian al lui Ajax Amsterdam, a semnat un contract pe trei ani cu Olympique Lyon, valoarea tranzacţiei fiind de 4,2 milioane de euro, a anunţat sâmbătă clubul din Ligue 1, citat de AFP.

Tagliafico, în vârstă de 29 de ani, cu 40 de selecţii pentru naţionala Argentinei, juca la Ajax din ianuarie 2018.

El a debutat în ţara sa la Banfield în sezonul 2010-2011, după care a fost la Real Murcia, echipă spaniolă de divizia a doua (2012-2013). Tagliafico e evoluat apoi, din 2015 până la începutul lui 2018, la formaţia argentiniană Independiente, cu care a cucerit Copa Sudamericana în 2017.

Cu Ajax, Tagliafico a câştigat de trei ori campionatul (2019, 2021, 2022) şi de două ori Cupa Olandei (2019, 2021), ajungând de asemenea în semifinalele Ligii Campionilor (2019). El a avut în sezonul trecut doar 22 de apariţii în campionat, pierzându-şi locul de titular.

Cu echipa Albiceleste, fundaşul a câştigat Copa America în 2021, disputând cinci din cele şapte meciuri de la acel turneu.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed