Fotbalistul izgonit de Becali în vară și-a găsit echipă într-o țară exotică! Tavi Popescu i-a dat primul mesaj!

Ivan Mamut (25 de ani), atacantul croat dat afară de Gigi Becali în august de la FCSB, are în sfârșit angajament. A semnat cu vicecampioana Malaeziei, Terengganu FC, după 5 luni de stat pe margine.

Mamut a publicat două fotografii de la semnarea contractului, iar Octavian Popescu, fostul coechipier de la FCSB, i-a comentat imediat: „King”, adică „Rege” în limba română.

Mamut, care va purta numărul 7 la noua echipă, a jucat doi ani în România, 8 luni la CSU Craiova, apoi la FCSB, unde a marcat un gol în 14 meciuri. E drept, a fost un gol de senzație, cu căclâiul, iar Gigi Becali era atunci în extaz. S-a răzgândit însă după câteva etape și i-a reziliat contractul croatului.

„Am avut încredere în Mamut, dar când l-am băgat am văzut că se lovește mingea de el și că vin toate echipele pe contraatac. Nu poate să facă nici măcar o preluare.

Nu l-am luat că îmi plăcea de el. Eu l-am luat pe Mamut ca să scap de salariul lui Vînă și să-l păcălesc pe Rotaru. El avea salariu foarte mare și am vrut să scap. Gata, de Mamut scap!”, spunea Becali.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed