Final de drum pentru Ianis Hagi! Anunţ de ultimă oră despre tricolor. Ce se va întâmpla după EURO 2024

Mijlocașul echipei naționale este ca și plecat de la Rangers! Ianis Hagi s-a întors pe Ibrox la scurt timp după ce și-a încheiat perioada de împrumut la Deportivo Alaves, însă scoțienii au alte planuri pentru fiul Regelui.

Indiferent de nivelul evoluțiilor sale la EURO 2024, oficialii celor de la Rangers vor să se despartă de Ianis Hagi. Chiar dacă nu-l mai vor în vestiar, șefii clubului scoțian speră, totuși, ca românul să facă o figură frumoasă în cadrul turneului final din Germania. Doar așa vor obține sume importante din transferul acestuia.

Final de drum pentru Ianis Hagi!

În prezent, internaționalul se află în Germania, alături de tricolori. România tocmai a învins prima reprezentativă a Ucrainei, scor final 3-0, în cadrul primei partide din faza grupelor la EURO.

Ianis Hagi a fost introdus în teren în minutul 62, în locul lui Dennis Man.

„Hagi va pleca de la Rangers, singura dilemă este când. Motivația mesajului transmis de club înainte de meci a fost legată de interese financiare decât fotbalistice. Cu cât mai multe jocuri pentru România, cu atât mai bine pentru Rangers pentru a convinge o echipă să-l cumpere. Numele lui Hagi va fi pe buzele tuturor în următoarele zile. În câteva zile, pe Ibrox se va spune doar rămas-bun!”, a scris jurnalistul Christopher Jack, într-un editorial pentru publicația Rangers Review.

”Trebuie să strălucească la EURO 2024!”

„Atacantul uitat care trebuie să strălucească la EURO 2024. Ianis Hagi a fost figura cea mai cunoscută din lotul României care a ajuns, luni, pe Allianz Arena. Totuși, nu a fost cel mai influent jucător într-o după-amiază importantă. Numărul 10 de pe tricou le-a stârnit amintiri frumoase fanilor dintr-o anumită generație. Sute, poate mii, au purtat replici în tribune. Cel care a contat a fost rezervă.

În timp ce România a sărbătorit victoria cu 3-0, Ianis Hagi a fost cel care s-a aflat în frunte și a condus bucuria jucătorilor alături de fani. O imagine cât o mie de cuvinte. Cu toate acestea, evenimentele din ultimele două ore au fost edificatoare despre momentul în care se află cariera fiului Regelui în această perioadă.

Ianis Hagi a petrecut primele 62 de minute ale meciului urmărindu-l de pe banca de rezerve, în spatele lui Edward Iordănescu. În momentul în care a intrat pe teren, jocul era câștigat. Hagi poartă greutatea unui nume cu care este aproape imposibil de trăit.

Faptul că este aici reprezintă, totuși, ceva. Accidentarea de la genunchi, de acum doi ani și jumătate, s-a dovedit a fi începutul sfârșitului carierei sale la Rangers!”, a mai precizat Cristopher Jack.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed