Fetele de la handbal au dat marea lovitură! Victorie uriaşă pentru tricolorele de la U19. Suntem în semifinalele EURO

Fetele de la handbal au dat marea lovitură! Victorie uriaşă pentru tricolorele de la U19. Suntem în semifinalele EURO. Naţionala de handbal feminin tineret a României a învins, miercuri, reprezentantiva Elveţiei, scor 41-36 (21-20).

Astfel, România s-a calificat în semifinalele Campionatului European găzduit de Piteşti şi Mioveni. Ungaria va fi adversara României în semifinale.

Fetele de la handbal au dat marea lovitură!

Principalele marcatoare pentru România au fost Lixăndroiu 10 goluri şi Boiciuc 8. În urma rezultatului, tricolorele adună 4 puncte în grupa I şi se califică în semifinale, alături de liderul Portugalia (6).

Echipa României s-a calificat greu în grupele principale, după ce în grupa preliminară B a încheiat pe locul 2, în urma rezultatelor 41-33 cu Islanda, 30-26 cu Portugalia şi 35-30 cu Germania. În primul meci din grupa I, tricolorele au dispus la scor de Suedia, cu 42-34.

Din grupa II s-au calificat în semifinale Ungaria şi Danemarca. Semifinalele vor avea loc vineri, între Portugalia – Danemarca şi România – Ungaria, urmate de meciurile pentru locurile 5-8 şi finalele pentru medalii, duminică.

România găzduieşte un Campionat European după 23 de ani. În 2000, la Bucureşti, naţionala tricoloră ocupa locul 4 la CE de senioare.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed