FCU Craiova, ameninţare pentru granzii din Superliga! Avertismentul vedetei lui Adrian Mititelu. Obiectiv uriaş pentru sezonul viitor

FCU Craiova, ameninţare pentru granzii din Superliga! Vedeta lui Adrian Mititelu a venit cu un avertisment. Se anunță un obiectiv uriaş pentru sezonul viitor.

După ce a ratat cupele europene, formația lui Adrian Mititelu și-a stabilit un nou obiectiv, anume acela de a se lupta pentru titlu din sezonul viitor.

FCU Craiova, ameninţare pentru granzii din Superliga

Vlad Achim, mijlocașul celor de la FCU Craiova, a vorbit despre cum și-a propus formația lui să facă asta. Momentan însă, jucătorul încearcă să-și revină după eșecul suferit în barajul cu cei de la CFR Cluj, scor 1-0.

„Eu vreau ceva mai mult. Ced că dacă vom avea mici îmbunătățiri jocul nostru poate fi chiar de titlu. Trebuie să ne regrupăm, să trecem peste această dezamăgire. Putem, avem toate condițiile. Avem o bază bună, un stadion frumos, un nucleu de jucători buni și nu avem de ce să nu ne dorim mai mult de play-off. Să nu uităm seria bună pe care am avut-o și că lumea vorbea frumos de noi.

Nu ne-am întâlnit încă cu noul antrenor. El probabil și-a luat notițe. A văzut ce mai trebuie să facă pentru anul următor, noi avem mare încredere că putem să jucăm anul următor mult mai bine și să facem rezultate pe măsura jocului nostru”, a dat asigurări Achim, conform Fanatik.

Vlad Achim: „De la început am simțit că maniera de arbitraj e pro-CFR”

Pe lângă asta, mijlocașul a amintit de evenimentele petrecute la meciul cu CFR Cluj, partidă despre care cei de la FCU Craiova spun că a fost pervertită de arbitrul Isvan Kovacs.

„Am luat vacanță, încerc să mă liniștesc, dezamăgirea a fost mare. Nu am fost lăsați să mergem mai departe, să facem o figură frumoasă pentru acest club. Asta este, ne focusăm pe sezonul viitor.

Noi am vrut să ieșim de pe teren, se întrecea orice măsură, nervii erau mari și pe teren și pe bancă. A venit acest îndemn să ieșim de pe teren, dar ne-am gândit să ne întoarcem ca să nu suferim anul viitor și să începem cu o penalizare pentru un meci.

Meciul oricum nu avea rost să-l continuăm, că oricum nu băteam noi. Eu din secunda unu am văzut tenta lui, acele faulturi mici. Am văzut cum dă faulturi, cât de repede încearcă să ne sancționeze, deci de la început am simțit că maniera e pro-CFR. Dan Vasilică a ieșit de pe bancă și a protestat, după care a ieșit și a fost lovit în cap de un obiect aruncat dinspre galeria CFR-ului”, a conchis fotbalistul.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Lovitură totală pentru tricolorul lui Mircea Lucescu! Căpitanul naţionalei, criticat dur. Ce s-a întâmplat la ultimul meci

Lovitură totală pentru tricolorul lui Mircea Lucescu! Căpitanul naţionalei,...

Lovitură pentru Marius Şumudică! Rapid a plătit scump egalul cu CFR Cluj: ‘Are o contractură’

Viorel Moldovan a anunțat că Marius Șumudică are probleme...

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed