FCU Craiova a rămas fără antrenor! Nicolo Napoli, out din Bănie. Cine i-ar putea lua locul

FCU Craiova a rămas fără antrenor! Nicolo Napoli este out din Bănie după ce nu s-a înţeles cu şefii clubului pentru prelungirea înţelegerii care a expirat la finalul lunii mai.

Echipa finanţată de Adrian Mititelu a făcut anunţul oficial la doar o zi după reunirea oltenilor. Cu italianul pe bancă, alb-albaştrii au reuşit să se salveze de la retrogradare în sezonul recent încheiat şi au terminat pe locul 4 în play-out.

În vârstă de 60 de ani, Napoli i-a mai antrenat pe olteni în perioadele 2003 – 2004, octombrie 2007 – mai 2009, ianuarie – aprilie 2011 (director tehnic), aprilie – iunie 2011, iulie 2013 – februarie 2014, octombrie 2019 – mai 2019, august 2020 – octombrie 2020, ianuarie 2022 – iunie 2022.

Sezonul trecut, Nicolo Napoli a fost al patrulea antrenor al celor de la FCU Craiova, după Adrian Mutu (12 meciuri), Flavius Stoican (4 meciuri) și Eugen Trică (4 meciuri). Obiectivul principal al italianului a fost salvarea de la retrogradare.

„BREAKING NEWS! Fotbal Club Universitatea 1948 nu a putut ajunge la o nouă înțelegere cu antrenorul italian Nicoló Napoli.

Conducerea clubului urmează să se orienteze în următoarele zile spre un nou antrenor pentru preluarea funcției vacante”, a anunţat FC U Craiova 1948.

Nicolo Napoli nu era sigur de postul său în luna mai. Antrenorul anunţase înaintea ultimului meci din play-out că va avea o discuţie finală cu Adrian Mititelu. „Un meci dificil, în care ambele echipe au luptat. Noi am câştigat, îi felicit pe băieţi, care au făcut un meci foarte bun. Da, schimbarea a fost cheia, nu mergea bine la mijloc, am schimbat şi a fost totul mult mai bine.

A fost un meci de luptă, e bine că am câştigat şi am mai luat trei puncte. Îi felicit pe băieţi, am meritat să câştigăm acest meci. Toţi au jucat bine, toţi au muncit, acum încărcăm bateriile pentru meciul cu Sepsi. Mai avem un meci, apoi plecăm în vacanţă. Aştept puţin, până mă întorc, apoi vorbim, vedem ce vrea patronul, ce nu vrea„, a spus Nicolo Napoli.

Acum, oltenii sunt în căutarea unui nou antrenor. Marius Croitoru, liber de contract, Eugen Neagoe sau Leo Grozavu ar fi pe lista finanţatorului Adrian Mititelu.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed