FABULOS! Borcea a fost poreclit `Magdalena` în închisoare! Un ministru a spus totul despre fostul acționar dinamovist

Pe 4 martie 2014, Cristian Borcea a primit o pedeapsă de șase ani și patru luni de închisoare cu executare în ”Dosarul Transferurilor”. Și a ispășit-o aproape toată, fiind și  ultimul care a ieșit din pușcărie, dintre cei 8 grei ai fotbalului condamnați.

Borcea a fost nu de puține ori în centrul tabloidelor chiar și de după gratii. S-a spus că a făcut multe și mărunte și pe acolo și chiar că a trăit în condiții de lux în penitenciar, unde ar fi avut ”regim special”.

Însă ”colegii” de pușcărie au dărâmat mitul. Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, s-a aflat o vreme în detenție împreună cu fostul acționar al lui Dinamo.

”Îi spuneam ‘Magdalena’ bărbatului feroce al României. De ce? Avea tot timpul grijă de el, se întreținea. A avut un moment de slăbiciune, s-a lăudat și, astfel, au apărut articole cu SPA-ul lui Magdalena, SPA-ul lui Borcea din închisoare.

Știind să manipulez oameni și instituții, respectând regulamentul, am vorbit și eu cu un băiat și i-am zis că vreau să fac duș în așa-zisul SPA al lui Borcea. Era o cameră înaltă de 5 metri, geamurile lipseau, era un boiler, iar apa caldă curgea prin două țevi.

Fiind frig afară, se făcea un abur, Doamne!, n-am rezistat mai mult de două minute. Dar Borcea e un tip gomos, a vrut să se laude în presă, nu a vrut să se știe că a trăit ca un pușcăriaș oarecare. Toată presa a scris de SPA-ul lui Borcea, hai să fim serioși!”, a declarat Mitrea, la Kanal D.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed