Eugen Neagoe s-a dezlănțuit. Atac devastator la adresa jucătorilor după ultimul eșec suferit: `Este rușinos`

Eugen Neagoe s-a dezlănțuit. Și-a distrus jucătorii, în direct, după eșecul cu Concordia Chiajna, în etapa cu numărul 12 din Liga 2.

Înfrângerea de sâmbătă a fost primul eșec a lui Neagoe pe banca celor de la Pitești.

Eugen Neagoe s-a dezlănțuit. Și-a distrus jucătorii

Fostul antrenor de la CSU Craiova a vorbit la finalul meciului și a atras atenția asupra momentului în care a primit cartonaș galben din partea arbitrului.

„Prima înfrângere, da, dar cred că am pierdut în urma unui joc bun, în care nu meritam să pierdem. Cei de la Chiajna nici nu au trecut centrul terenului și la prima minge au dat gol, din acel corner simplu. Am exersat două zile fazele fixe, fiecare știa ce are de făcut.

Consider că am dominat mai mult, ne-am creat situații de a marca, dar asta este situația. Supărarea mare este că nici oamenii care conduc jocul nu își fac datoria. Este jenant. I-am atras atenția băiatului de la tușă, este chiar rușinos, că jucătorul de la Chiajna l-a înjurat în fața mea.

Eram 20 de oameni pe bancă și i-am zis ‘Băi, te înjură, măcar ia atitudine, fă ceva’. Și el cheamă centralul și îmi dă mie galben. Este rușinos. Ar trebui să aibă puțină mândrie, să se respecte pe ei. Nici nu am cuvinte”, a spus Eugen Neagoe, potrivit Digisport.

FC Argeș se află pe locul 13 în clasamentul din Liga 2. Echipa lui Eugen Neagoe are un cumul de 15 puncte, în timp ce Concordia Chiajna se află pe locul 5, cu 19 puncte.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Veste uriașă pentru Simona Halep! Visul româncei devine realitate. A fost acceptată

Visul Simonei Halep pare că devine realitate. Fostul lider...

S-a decis soarta vedetei lui Gică Hagi! Anunţ de ultimă oră al lui Gigi Becali. Ce se întâmplă cu jucătorul

Gigi Becali prioritizează calificarea în Liga Campionilor, la scurt...

Vești de ultim moment pentru Istvan Kovacs. Anunț uriaș despre român. Va arbitra marea finală

Veși bune pentru Istvan Kovacs. Românul va arbitra finala...

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed