Este oficial. Federația elvețiană a anunțat ce se întâmplă cu Murat Yakin după meciul cu România. Elveția a pierdut ultimul meci de la București, dar s-a calificat la EURO 2024.
Murat Yakin va rămâne în funcţia de selecţioner pentru Campionatul European de anul viitor, a anunţat marţi Federaţia Elveţiană de Fotbal. Numit în 2021, Yakin a ajutat Elveţia să ajungă la Cupa Mondială din 2022 şi la următorul Euro. S-a confruntat însă cu critici legate de prestaţii. El rămâne sub contract până la jumătatea anului 2024.
„Chiar dacă am avut patru remize şi am pierdut o dată în ultimele meciuri de calificare, Murat Yakin are toată încrederea noastră. El are sprijinul nostru în toate aspectele pentru a participa la Euro din Germania cu cea mai bună echipă şi cel mai bun staff posibil”, a declarat preşedintele Federaţiei Elveţiene de Fotbal, Dominique Blanc, într-un comunicat.
Elveţia s-a calificat săptămâna trecută la Euro 2024, terminând pe locul al doilea în Grupa I, după România, cu 17 puncte, la două puncte de Israel, ocupanta locului al treilea.
Elveţienii au câştigat patru meciuri, au remizat în cinci şi au pierdut unul, pe cel din ultima etapă a grupelor, chiar cu România, scor 0-1.
Elveţia a trecut de grupe la patru din ultimele cinci turnee finale ale Cupe Mondiale – în 2006, 2014, 2018 şi 2022 – dar a fost eliminată în faza grupelor în 2010, potrivit news.ro.
Sub conducerea lui Yakin, elveţienii au fost învinşi cu 6-1 de Portugalia în optimile de finală ale Cupei Mondiale de anul trecut.