Erling Haaland a explodat: nu s-a mai abținut și i-a atacat public pe colegii de la Manchester City

Mașinăria de goluri a lui Manchester City, Erling Haaland, este extrem de nemulțumit pentru modul în care este jucat de colegii.

Haaland a răbufnit și i-a criticat public pe colegii de echipă, despre care spune că nu-i furnizează mingi utile.

Erling Haaland: Sunt deja de 7 luni aici

Norvegianul a explicat că a vorbit cu colegii săi despre modul în care ar avea nevoie de baloane, dar aceștia nu-l ascultă.

„E frustrant. Ba nu mă văd colegii, ba consideră că trebuie să facă altceva. De ei depinde.

E vorba despre chimie, despre a ne cunoaște mai bine. Sunt aici de șapte luni deja și lucrurile încep să se miște câte puțin câte puțin în acest sens.

Avem jucători buni și putem face lucruri mai bune. La meciul cu Aston Villa, i-am spus lui Rodri să mă caute cu mingi în adâncime. Chiar l-am rugat s-o facă.

I-am spus și lui Bernardo Silva să facă la fel. Nu s-a întâmplat, dar e nevoie de timp.

Când ne vom obișnui mai bine unul cu altul, vor veni și mingile. Tot primesc mingi, dar am nevoie de mai multe”, a spus Haaland, conform A Bola.

Erling Haaland este un atacant exploziv, care se simte ideal pe mingile lungi sau pe contraatac. Asta vine în totală contradicție cu stilul de joc al lui Manchester City, care preferă pasele scurte și presiunea până la sufocare a adversarului.

Probleme la Manchester City

Manchester City, campioana en-titre a Angliei, este anchetată pentru că ar fi încălcat de 100 de ori fair-play-ul financiar.

Ancheta în cazul celor de la Manchester City a început în decembrie 2018, conform thesun.co.uk.

Manchester City este acuzată că a ascuns adevărata sursă a unor venituri de milioane de lire sterline.

Acești bani, despre care se pretinde că ar fi fost venituri legitime din sponsorizări de la companii din Golf, printre care Etihad Airways și giganții de investiții Aabar, se presupune că ar fi provenit de fapt direct de la proprietarii clubului, Abu Dhabi United Group.

De asemenea, City este acuzată că l-a plătit efectiv pe Mancini prin două conturi separate. Salariul oficial de 1,45 milioane de lire sterline prin intermediul registrelor contabile ale clubului. Restul de 1,75 milioane de lire sterline prin intermediul clubului din Abu Dhabi al șeicului Mansour, Al Jazira.

Un alt set de acuzații susține că City nu a reușit să „includă detalii complete privind remunerația jucătorilor” – salariile – pentru o perioadă de șase ani începând din sezonul 2010-11.

City este apoi acuzată de încălcarea regulilor Ligii prin nerespectarea regulamentelor Uefa Financial Fair Play – acuzații care au adus inițial clubului o interdicție de doi ani în Liga Campionilor în 2020, înainte ca acest verdict să fie anulat de Curtea de Arbitraj Sportiv.

De asemenea, experții juridici din Premier League au depus acuzații că City a încălcat regulamentele de „profitabilitate și sustenabilitate” ale Premier League timp de trei sezoane până în sezonul 2017-18.

Și poate cel mai grav a fost ultimul set de acuzații, susținând că clubul „nu a cooperat” din „decembrie 2018 până în prezent” cu ancheta Premier League, inclusiv prin faptul că nu a „furnizat documente și informații cu bună credință”.

Pedepsele posibile pentru Manchester City

Manchester City riscă mai multe sancțiuni, cea mai dură fiind retrogradarea din Premier League.

Există însă și pedepse mai blânde cum ar fi depunctarea sau interdicția la transferuri.

În orice caz, experții din fotbalul britanic susțin că Manchester City nu are cum să scape. Dosarul împotriva lor este unul extrem de solid și clubul va primi o sancțiune foarte dură.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed