Emma Răducanu s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Indian Wells (California).
Britanica cu tată român a învins-o în trei seturi, 6-1, 2-6, 6-4, pe brazilianca Beatriz Haddad Maia, cap de serie numărul 13.
Răducanu (20 de ani) ocupă în prezent locul 77 în clasamentul WTA și are nevoie de puncte pentru a nu părăsi Top 100.
Câștigătoarea US Open 2021 a obţinut luni a patra victorie în ultimele cinci meciuri. Ultimul eșec a fost în luna ianuarie, la Australian Open, în faţa americancei Coco Gauff.
Emma Răducanu, misiune dificilă
Emma Răducanu va avea un meci dificil în optimi. O va întâlni pe poloneza Iga Swiatek. Numărul unu mondial şi deţinătoarea trofeului a trecut cu 6-3, 7-6 (7/1) de jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu.
Rezultate – turul 3:
Sorana Cîrstea (România) – Bernarda Pera (SUA) 6-3, 6-1
Caroline Garcia (Franţa/N.5) – Leylah Fernandez (Canada/N.30) 6-4, 6-7 (5/7), 6-1
Karolina Muchova (Cehia) – Martina Trevisan (Italia/N.23) 6-4, 3-6, 6-4
Elena Rîbakina (Kazahstan/N.10) – Paula Badosa (Spania/N.21) 6-3, 7-5
Iga Swiatek (Polonia/N.1) – Bianca Andreescu (Canada/N.32) 6-3, 7-6 (7/1)
Emma Răducanu (Marea Britanie) – Beatriz Haddad Maia (Brazilia/N.13) 6-1, 2-6, 6-4
Marketa Vondrousova (Cehia) – Ons Jabeur (Tunisia/N.4) 7-6 (7/5), 6-4
Varvara Graceva (Rusia) – Daria Kasatkina (Rusia/N.8) 6-4, 6-4