Elias Charalambous va fi uimit! Mărturia teribilă a vedetei de la FCSB. A trecut printr-un adevărat coşmar

Elias Charalambous va fi uimit! Mărturia teribilă a vedetei de la FCSB. A trecut printr-un adevărat coşmar. Fundașul echipei a povestit cum a fost ajutat de soție să depășească o perioadă foarte sensibilă.

Ionuţ Panţîru a avut probleme grave în urma unei accidentări suferite la un meci cu Sepsi. O accidentare gravă i-a curmat cariera.

Elias Charalambous va fi uimit!

Fundașul stânga a avut nevoie de trei operații și de doi ani de recuperare, și a mărturisit că doar cu ajutorul Alexandrei, soția acestuia, a reușit să treacă peste.

„Alexandra? De nedescris! Nu am cuvinte să îi mulţumesc. Tot timpul a fost aproape de mine, tot timpul a stat cu gura pe mine să mă antrenez, să fiu focusat, pentru că doar aşa pot să revin. O mare parte, cea mai mare parte ei i se datorează!

Alexandra are cel mai mare merit pentru că mi-am revenit şi am ajuns să joc din nou şi să fiu alături de echipă. Tot timpul a fost lângă mine, şi la suferinţă, şi la bucurii! A trecut şi ea prin momente foarte grele alături de mine, pentru că toată perioada asta de recuperare am trecut prin foarte multe stări, am fost supărat, eram nervos.

Vedeam că băieţii joacă, eu eram în tribună, simţean că nu mai revin odată pe teren şi e dureros!”, a declarat Ionuţ Panţîru, pentru as.ro.

„Eu îi iau flori pe neaşteptate”

„Eu îi iau flori pe neaşteptate, fără să fie o anumită zi specială. Ştie cât de mult o iubesc! E important că noi ne înţelegem foarte bine şi că este această chimie între noi.

Chiar săptămânal merge la sală. Făcând sport, a fost învăţată şi ea să aibă un anumit stil de viaţă. Acum, apărând copilul, s-a mai schimbat şi ea puţin”, a spus fundaşul FCSB-ului.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed