Edi Iordănescu s-a enervat cumplit! Dezvăluirile selecţionerului făcute în direct. Răspuns dur pentru Gică Hagi

Edi Iordănescu s-ar fi enervat după ce a auzit declarațiile lui Gică Hagi și a avut un răspuns clar pentru antrenorul Farului. Adevăratul motiv pentru care Ianis Hagi nu a primit mai multe minute sub tricolor.

Selecționerul a avut o reacție sinceră la adresa lui Ianis Hagi, care nu a fost titular în niciunul dintre meciurile amicale.

Edi Iordănescu s-a enervat cumplit!

Gică Hagi a profitat de ocazie și l-a lăudat pe fiul său Ianis, care continuă să surprindă în tricoul naționalei României, dar care nu are parte de prea mult succes în cadrul echipei de club!

Internaționalul împrumutat la Deportivo Alaves nu s-a putut impune în primul 11 al grupării din La Liga, motiv pentru care riscă să piardă convocarea la meciurile oficiale de la turneul  din Germania.

În prezent, Edi Iordănescu i-a oferit șansa de a evolua în cadrul partidelor de pregătire pe care tricolorii le-au disputat contra Irlandei de Nord (1-1) și Columbiei (2-3).

Gică Hagi, însă, și-ar fi dorit ca selecționerul să-i fi oferit lui Ianis și mai multe minute de joc. În ambele partide, mijlocașul a fost introdus în teren din postura de rezervă.

 ”Nu mă interesează de ce spune părintele Gică Hagi!”

Radu Naum a dezvăluit un posibil discurs al lui Edi Iordănescu, din cadrul unui grup restrâns la Federație. 

„Sunt foarte interesat de ce spune fostul mare fotbalist Gică Hagi. Sunt la fel de interesat de ceea ce spune actualul antrenor Gică Hagi. Nu sunt deloc interesat de ce spune părintele Gică Hagi.

Dacă mă apuc să ascult părerile părinților tuturor fotbaliștilor de la națională, aș avea parte de mult stres și puțină obiectivitate. Am mare încredere în calitățile lui Ianis. Sunt mulțumit și fericit pentru cum a intrat în cele două jocuri.

Sunt foarte trist de fiecare dată când nu primește șanse la club. Îmi doresc o relație corectă și sinceră cu el, așa cum am cu toți fotbaliștii mei. Însă, această relație poate funcționa în doi, nu în trei!”, ar fi reacționat Edi Iordănescu, discurs dezvăluit de către Radu Naum, la Digi Sport.

România va mai disputa alte două amicale premergătoare turneului final din Germania. Pe data de 4, respectiv 8 iunie, tricolorii se vor lupta cu Bulgariei, respectiv cu selecționata din Liechtenstein.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed